Cum imi tin fetele aproape

 

Citesc la cartea lui Gabor Mate despre cum sa ne tinem copiii aproape si desi nu am terminat-o, (presimt ca o sa mai scriu ceva dupa ce o voi duce la bun sfârșit, ca prea mi-am facut multe sublinieri pe ea😁), m-am gandit sa scriu deja despre unele lucruri, caci m-au suprins in mod placut unele chestiuni, desi tin de cel mai firesc si de netagaduit bun-simt pe care trebuie sa il avem in relatia noastra cu copiii.

Sunt mama a patru fetite si pentru asta ii multumesc lui Dumnezeu ca mi le-a daruit, iar nazuinta mea cea mai mare este aceea de a le creste frumos nu numai pentru a duce la bun sfarsit o lucrare omeneasca (sa crească mari, sa mearga la scoli bune, sa aiba casnicii reusite) si una care sa transceanda dincolo, aceea de a-si castiga mantuirea. 

Fireste, stiu ca acest lucru nu se poate implini numai respectand si impunand reguli (desi au si ele rolul lor), ci creând o legătură strânsă pe care nimeni (prietenii, de pilda) sa nu o poată destrăma. Am vorbit oarecum despre acest subiect si aici.

Știu ca suna ca fiind ceva firesc, dar am în minte cazuri de copii care odată ajunși adolescenți, se rup în cel mai "firesc" mod de parinți, atasandu-se de prieteni cărora le dedica nu numai secretele lor, dar și timpul. Si cel mai prețios, sufletul.  

Încă nu am ajuns la momentul adolescentei, dar cum timpul merge doar înainte, îmi doresc sa îmi cuceresc fetele înainte de a le fi pierdut in tăvălugul acesta existențial care ii caracterizează pe adolescenți și sa le fi cucerit din vreme inima, ca odată ajunse acolo, sa știu ca le pot tine aproape de mine, de valorile morale, etice, dar mai ales creștine ( caci nu întotdeauna coincid).

Esențial este, cred eu, sa iti rezervi timp individual cu fiecare in parte. Pare greu atunci când ai mai mulți copii, dar nu imposibil. 

La noi, Sofia (9 ani) e cea care are cea mai mare nevoie de timp singura cu mine sau taică-su și nu știu dacă e din cauza ca e cea mai mare sau pentru ca și limbajul ei de iubire despre care vorbea Gary Chapman, coincide cu timpul împreună.  Poate chiar amândouă. 

1. Duminică ele merg cu mine la biserica, caci tati merge de la începutul slujbei. Deci la plecare suntem toate, dar la întoarcere, cele mici prefera sa se întoarcă cu mașina lui taica-su ca acolo sunt cântecele și povesti mult mai multe  pe cand Sofia alege masina mea. Moment perfect sa petrecem timp împreună si sa vorbim despre tot felul de lucruri marunte. Simt ca a contat la sedimentarea acestei relatii chiar si o lipsa a mea de atentie, care a dus la ratarea iesirii corecte de pe autostrada, nevoita fiind sa o iau pe urmatoarea. Trebuie sa va spun ca eu nu sunt o soferita profesionista, nu folosesc GPS pentru ca simt ca m-ar incurca decat sa ma ajute si conduc doar pe cele cateva drumuri bine cunoscute si mult batatorite. Am intrat un pic in panica, dar orientandu-ma dupa semne si din amintiri vagi (drumul mai fusese candva facut, dar doar cu mine in dreapta), am ajuns cu bine acasa. Ea a fost atat de bucuroasa de aceasta experienta, caci o puneam sa se uite impreuna cu mine si ne amuzam de ridicolul situatiei, asa incat acum o vad cum ma tine de vorba special cand ne apropiem de iesirea noastra, doar ca sa mai gresesc inca o data si sa repetam aceasta experienta impreuna.😆

2. Le citesc in fiecare seara, de cand le stiu:) Dar de mai bine de un an, am ales sa citesc in fiecare seara, pe rand, stand langa fiecare in pat. Toate isi doresc nespus sa vina acea seara cand le este randul si fac calcule. Chiar daca toate 3 stiu acum sa citeasca, nu voi renunta prea curand in a le citi eu seara, la culcare. E un moment de afectiune si de legatura la care cred ca nu voi renunta nici cand va veni vremea sa citim Iliada si Odiseea.😏

3. Mergem la magazin cu cate una pe rand. Mai mult sotul meu face asta, recunosc, mie mi se intampla cel mai adesea sa fiu nevoita sa merg cu tot cardul meu de gasculite. Dar mi-am mai facut si eu vreme din cand in cand sa le iau pe rand si realizez ca e mult mai sanatos pentru fiecare din ele sa poata face acest lucru banal impreuna cu fiecare din noi.

4. De anul acesta, de cand a inceput si Tatiana gradinita, iar celelalte 2 la scoala, am simtit ca timpul de dimineata nu imi este suficient ca sa le pregatesc si micul dejun, si gustarile de scoala, si caserola sotului pentru a pleca la lucru, la care se mai adauga si coafurile pentru 3 capete in fiecare dimineata. 😕 Asa ca am stabilit ca fiecare din ele sa se trezeasca pe rand, timp de o saptamana, cu 10 minute mai devreme, pentru a ma ajuta la toate aceste pregatiri matinale. La inceput Sofia a protestat (ea fiind cea mai greu de trezit), dar acum, de cand i-a fost randul, m-a rugat sa o trezesc cu 15 minute mai devreme ca sa "pot petrece mai mult timp cu tine, mami". Vreti sa va spun cum m-am simtit? Va las sa ghiciti!

5. Le chem pe rand sa ma ajute la pregătirea cinei. In treburile astea le implic de multa vreme, dar mereu erau toate, se certau pe care sa facă și cât sa facă, asa încât nu numai ca nu petreceam timp valoros, ajungeam și eu sa ma supăr pe ele. Acum, de cand am găsit aceasta variantă, simt ca timpul acesta impreuna, ne ajuta sa ne întărim legătura.

Asta e tot ce am reusit sa facem pana acum impreuna cu fiecare din ele, dar pe masura ce vor creste, am in cap si alte planuri si alte strategii. 💓Dumnezeu sa ne tina sanatosi!