Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor

Dupa ce am citit Cele cinci limbaje de iubire de acelasi autor, Gary Chapman, am crezut ca lucrurile sunt foarte clare pentru mine, mai ales ca in finalul cartii, autorul trateaza intr-un capitol aparte cele cinci limbaje de iubire ale copiilor.
Dar n-a fost asa...atunci, din acel capitol, identificasem ce-i drept, numai limbajul fetitei mele mijlocii, fiind foarte evident si clar exprimat, insa nu si pe cel al celei mari. Cat despre mezina, mi-am dat seama, abia dupa ce am citit cartea dedicata limbajelor de iubire ale copiilor, de mult mai multe detalii si nuante foarte importante si determinante in alegerea unui comportament adecvat din partea mea ca parinte si pot spune cu mana pe inima ca numai dupa ce am citit si aceasta carte am vazut cu adevarat schimbari. Rezultatele mult asteptate nu au intarziat sa apara imediat ce am pus in practica sfaturile autorului.

Iata pe scurt care sunt cele cinci limbaje de iubire ale copiilor si o foarte scurta descriere a lor. Ma gandesc ca pe viitor sa mai tratez subiectul acesta in functie de nevoie sau asteptarile pe care le vad la fetele mele atunci cand conflictul este pe punctul sa apara.

Limbajele sunt aceleasi ca si pentru adulti, doar ca felul lor de manifestare poate sa difere si in acelasi timp, este foarte important de retinut, ca desi fiecare copil are un limbaj propriu, acest lucru nu trebuie sa determine o eliminare totala a celorlalte in ce priveste modul nostru de manifestare in raport cu ei.
Si la fel de important este faptul ca un copil isi poate modifica limbajul de iubire pe parcurs, in functie de varsta si probabil si alti factori de influenta, asa incat e foarte important ca noi, parintii sa fim mereu atenti la felul lor de exprimare si sa ne adaptam schimbarilor din mers in asa fel incat sa nu dam curs conflictelor care pot degenera in situatii ce apoi vor deveni mai greu de solutionat.

1.Primul limbaj al iubirii: Mangaierile fizice 
Nu e greu de inteles, un copil care are ca principal limbaj de iubire contactul fizic cu parintele, se va manifesta des prin dorinta de a sta in bratele tale, de a primi mangaieri si sarutari mult mai des decat o cer ceilalti copii.
Stiu, poate fi epuizant, mai ales atunci cand exista un numar mai mare de copii in familie si atentia pe care trebuie sa i-o acorzi scade in raport cu numarul acestora, DAR, din experienta am observat ca daca sunt impliniti cativa pasi lucrurile se usureaza considerabil in favoarea amandurora.
Daca zilnic ii oferi portia de mangaiere, in situatii neutre si nu atunci cand se ajunge la apogeu si o cere el insusi, situatia devine absolut eliberatoare pentru ambele parti.
Daca atunci cand se joaca, cand mananca, cand se imbraca, sau cand pur si simplu esti sau este in trecere pe langa tine, ii oferi mangaiere pe cap, un sarut pe obraz, o atingere pe spate, pe umar, mana, un sarut pe obraz, iar seara, incearci sa il pastrezi mai mult pe langa tine (atunci cand le citesti povesti, sau cand sunt pregatiti sa adoarma) vei vedea schimbari considerabile in comportament.


2. Al doilea limbaj al iubirii: Cuvintele de incurajare
Acest copil are o nevoie constanta de a-i oferi aprecierea ta prin cuvinte de genul:Bravo! Te-ai descurcat bine! Sunt foarte recunoascatoare ca ai facut acest lucru! Sunt bucuroasa ca ai reusit sa duci la capat asta si nu ai mai plans/nu mi-ai cerut ajutorul etc.
Sfaturile pe care le ofera Chapman in acest capitol pot intra in conflict cu ideile de parenting exprimate de alti psihilogi care merg pe ideea ca prea multe laude si cuvinte de apreciere stirbesc in timp nevoia copilului de a-si depasi limitele si il "ajuta" sa isi dezvolte slava desarta, mandria, si sa devina astfel "buricul pamantului".
Intr-o masura oarecare, accept si eu aceste pareri, insa felul in care Chapman prezinta cazul si ofera solutii in consecinta, nu mi-a dat ocazia sa cred ca, facand lucrurile asa cum se cuvine, ai putea sa daunezi mai mult decat sa ii fii de folos propriului tau copil.
Cuvintele de incurajare nu trebuie sa se opreasca doar la aprecieri scurte si fara o baza, ci, dimpotriva, pot fi oferite chiar si in cazurile in care un copil greseste.
Ofer un mic exemplu personal, cu promisiunea ca intr-o postare ulterioara, voi intra in detalii.
Sofia, fetita mea cea mare, care se incadreaza la acest limbaj, le-a obligat pe cele mici sa stranga jucariile ATUNCI cand considera ea ca este momentul si fireste ca totul s-a soldat cu o dubla criza pe care, cine altcineva, daca nu eu, trebuia sa o solutionez? Chiar si in momentul acela, cuvintele de incurajare nu au lipsit la adresa ei, caci daca totul s-ar fi rezumat doar la reprosuri, cu siguranta as fi avut parte de o a treia criza si de o retragere in sine care in timp poate dauna relatiei noastre.
Asadar am inceput prin a-i aprecia gestul de a fi atenta la curatenia prin casa, la faptul ca stie ca jucariile nu trebuie sa ramana imprastiate si ma bucur ca ma pot baza pe ea, ca sora mai mare, sa fie atenta la detalii de acest fel, DAR (si abia apoi incepi cu DAR, dupa ce cuvintele de apreciere au fost deja exprimate) ca nu sunt de acord ca acest ajutor sa fie venit in detrimentul relatiei ei cu surorile si ca, daca va continua cu aceeasi metoda, ma voi vedea nevoita sa ii gasesc o pedeapsa. Iar la final, reiau cuvintele de incurajare din partea de inceput, spuse un pic sub o alta forma, iar rezultatul este de-a dreptul MIRACULOS.😀


3. Cel de-al treilea limbaj al iubirii: Timpul acordat
Poate fi dificil de identificat uneori acest limbaj pentru ca pana la urma fiecare copil in parte are nevoie de atentia noastra si de un timp petrecut impreuna cu el, insa cei care au acest limbaj indeosebi isi doresc ca zilnic sa le acorzi din timpul tau si facand impreuna ceva care ii face placere si il ajuta sa isi consolideze atat relatia cu tine ca parinte, dar si cu ceilalti. Un copil caracterizat de acest limbaj, dar care este lipsit de el, devine mai izolat, mai singuratic si mai ursuz.
Atunci cand in familie exista un singur copil, e posibil sa ajungeti gresit la concluzia ca acesta are drept limbaj al iubirii, timpul acordat. Mi-amintesc de vremea cand o aveam doar pe prima noastra fetita, era imposibil sa te ridici de langa ea si sa mergi numai pana la bucatarie sa bei un pahar cu apa, caci era evident, dupa mine si niciodata nu s-ar fi jucat singura.
Acum realizez ca, cel putin pana in momentul de fata, niciuna din fetele mele nu au acest limbaj de vreme ce se pot juca cu zilele una cu alta, sau separat, fara sa aiba nevoie de mine, ca fiind implicata in vreun fel in jocul lor. Dar ma straduiesc sa nu le lipsesc de acest timp al nostru impreuna chiar si atunci cand nu manifesta explicit acest lucru, si ne bucuram zilnic de el atunci cand citim povestile de seara, cand iesim la plimbare sau cand suntem cu totii la masa (un prilej de mareeee bucurie).

4.Cel de-al patrulea limbaj al iubirii: Darurile
Orice parinte crede ca acest limbaj ii este specific oricarui copil pentru ca, pana la urma, carui copil nu ii place sa primeasca cadouri? Ei bine, Chapman explica foarte frumos ca nu e chiar asa si doar dupa ce i-am citit explicatiile mi-am dat seama ca are dreptate, ca si la noi lucrurile stau potrivit felului sau de a prezenta acest limbaj.
Adevarat, orice copil se bucura de orice jucarie primita, insa sunt copii care o parasesc dupa numai o zi (daca nu si mai repede, dupa numai cateva ore) iar altii care ii acorda o atentie deosebita, se joaca cu ea multa vreme, o asaza intr-un loc de cinste in camera lor, gen in pat, sau pe birou, pe raftul de jucarii intr-un colt aparte, unde o poate vedea cu usurinta si sufera daca o pierde sau daca cineva i-o deterioreaza.

5.Cel de-al cincilea limbaj al iubirii: Serviciile
Serviciile pe care un parinte este DATOR sa le faca copiilor sai, atunci cand sunt facute din obligatie, cu bombaneala si carteala, si nu din iubire, va determina un handicap in dezvoltarea emotioanala a copilului.
Multi parinti cred ca de vreme ce copilul a crescut suficient de mare si independent, nu mai are nevoie de servicii din partea lui, ba chiar sunt aspru certati, pedepsiti sau jigniti pe motiv ca la varsta lor independenta este caracteristica de baza cu care se pot mandri si nu pot regresa la stadiul de bebelus, cand au nevoie permanenta de grija si sustinearea parintilor.
Iata ca Gary Chapman dovedeste ca lucrurile nu stau chiar asa si ca orice copil, doar ca unii intr-o masura mult mai mare, au nevoie la orice varsta sa stie ca indiferent de ceea ce vor face, atunci cand vor avea nevoie de o mana de ajutor, o vor gasi fara indoiala in propriii lor parinti.
Observ acest lucru la fetele mele, care desi destul de independente, fiecare potrivit varstei lor, au nevoie uneori de lucruri simple, care in mod firesc nu ar solicita un efort prea mare nici din partea lor nici din partea mea, sa fie dus la indeplinire, doar ca uneori, ca parinte, ai tendinta de a refuza ajutorul solicitat, pe motiv ca nu este intemeiat si ca iti stirbeste din autoritate, iar lui ii dauneaza in dezvoltarea independentei.

NU UITATI: Mentineti rezervoarele pline!