Dragostea nu cade niciodata

 

De cand ma stiu ma visam mamica si desi nu am avut surori sau frati mai mici ca mine fata de care sa imi manifest instinctul acesta matern, am facut-o fata de 3 nepoate, formandu-mi de mica niste principii de educatie. Din fericire, pe unele din ele le-am schimbat de cand am avut propriii mei copii, caci nu erau deloc niste principii "sanatoase", pe altele le adaptez din mers si imi dau seama ca unele lucruri trebuie facute diferit, pentru ca tempereamentele fetelor mele sunt foarte diferite.

In tot cazul, am adeseori momente cand ma tem ca nu cumva sa gresesc fata de ele si sa nu urmez un drum care mai tarziu nu va da rezultatele pe care eu le astept. 

Dar cumva am ajuns la concluzia ca pana la urma, de fac totul cu dragoste, nimic rau nu li se poate intampla (multumesc sotului meu pentru asta, caci de fiecare data cand ma clatin, el este cel care imi repeta lucrul acesta).

Bine, dar pana la urma ce inseamna sa faci totul cu dragoste? (Asta a fost intrebarea mea si in timp mi-am dat singura raspunsurile).

Pai eu am ajuns la urmatoarele concluzii:

- ascult copilul atunci cand are sa imi spuna ceva, chiar daca ceea ce spune nu este nici relevant pentru discutia din momentul respectiv, nici interesant, nici la momentul potrivit(cu exceptiile de rigoare);

- respectam regulile familiei, dar daca este cazul, facem si exceptie, cu explicatiile de rigoare, dar fara "a scoate ochii", ci mai degraba a-l ajuta pe copil sa inteleaga ca rolul regulilor este pentru a ne indrepta, iar al exceptiilor pentru a ne ridica (imi place foarte tare termenul de "pogoramant" folosit de Biserica pentru a explica atitudinea ce trebuie sa o avem fiecare din noi fata de cei care nu reusesc sa ajunga la masurile ce se cer, prin respectarea legilor lui Dumnezeu.);

- ii arat copilului ca il iubesc prin imbratisari, mangaieri, cuvinte, momente de tandrete (mentionez asta pentru ca stiu ca exista si varianta de "normal ca imi iubesc copilul, el stie asta". Nu, nu stie, copilul se poate clatina usor daca nu ii dovedesti constant acest lucru.);

- ii vorbesc pe un ton bland si intelegator (aici, recunosc ca trebuie sa lucrez cel mai mult, dar zic ca am facut progrese mari fata de cum eram la inceput ca mama, nerabdatoare si impulsiva);

- petrecem timp impreuna atat jucandu-ne cat si pentru alte activitati ce sunt spre folosul intregii familii (gatit, facut curatenie, gradinarit, citit etc);

- ne rugam impreuna si facem asta nu pentru a implini canonul si a pleca repede la culcare, ci pentru a ne uni in Duhul dragostei si al asezarii laolalta. (Nu facem asta foarte des, caci programul nostru nu ne permite, motiv pentru care am ales o data pe saptamana musai, iar in rest, ma straduiesc sa fiu macar eu cu ele la rugaciunea lor, iar de nu pot nici eu, ele impreuna);

- manifest empatie fata de orice durere fie fizica (Ooo, si cat de des mai trebuie sa fac asta, caci nu-i zi sa nu se impiedica de vreo treapta, zid...dar ce zic eu? uneori si pe plat le vezi pur si simplu cum se insira pe jos. Trag aer adanc in mine, dau un pic ochii peste cap, dar fara sa ma vada, spun in sinea mea "Nu se poate, a cata mia oara pe ziua de azi?" , dupa care spun tare: Vino la mama sa pupe si sa vezi ce putere tamaduitoare are pupicul meu si in doua secunde trece😃), dar si de alta natura, chiar daca la varsta lor nu sunt "importante": si-au pierdut jucaria, s-a ratacit desenul, au uitat ce voiau sa spuna (nu glumesc, la mine des plange cineva pentru ca avand regula "vorbim pe rand ca sa ne putem intelege", cea mica realizeaza ca a uitat ce voia sa spuna pana ii vine randul si atunci sa vezi cum sare camesa de pe ea de la atata jale);

- le incurajez si sustin chiar si in momente in care pare ca ar trebui sa se descurce singure sau nu sunt neaparat "de capatai": Hai ca vom gasi si noi o piatra frumoasa (chiar daca avem o cariera intreaga acasa, dar continuarea aceasta este doar in sinea mea😉), Sunt sigura ca vei desena mai bine data viitoare, dar pentru asta trebuie sa incerci etc

Intr-un cuvant, invat si imi cultiv RABDAREA pentru a fi alaturi de fetele mele in toate momentele in care ele imi solicita prezenta nu numai fizica, dar total implicata in starile, gandurile si sentimentele lor.

Iar in rest, ma rog lui Hristos si Maicii Domnului sa corecteze ei acolo unde eu TOT mai gresesc, in asa fel incat ranile pe care poate le mai provoc sa nu lase urme adanci.