Copii vs mamici...sau invers?

 

Stiu ca nu e o chestie generala, dar mie mi se intampla de fiecare data cand merg in Ro si ma intalnesc cu alte mamici, sa le vad destul de stresate si sa ma intrebe de fiecare data cam acelasi lucruri:

- Cum te descurci cu 4 copii? Cred ca la tine e simplu, fetele tale sunt cuminti.

- Se imbolnavesc fetele vreodata grav? Sau mergand la scoala si la gradinita, au capatat imunitate si nu mai fac nimic? 

- Cum mananca fetele tale, ca ai mei absolut nimic? Musai sa le dau televizor sau ceva dulce ca sa ii fac sa guste ceva.

- Cum rezolvi conflictele intre ele? Sau ele, fiind fetite, si bineinteles cuminti, nu se cearta niciodata?

- La tine tipa fetele? Plang? Fac tantrumuri? Probabil nu, ca altfel nu ai fi rezistat cu 4. 

Cum ma descurc, nici eu nu stiu, dar nu as putea spune ca e simplu, insa nici complicat, dar ma tin in priza si imi dau energie. Uneori mai clachez si o iau de la capat. Nu sunt nici eu ceea ce incerc sa transmit prin postarile mele, insa trag nadejde ca motivandu-ma si intarindu-ma prin ceea ce scriu, va fi din ce in ce mai bine, caci nu vreau sa fiu o mama perfecta, dar una care sa greseasca din ce in ce mai putin, da.

Oooo, si cum se mai imbolnavesc....niciodata toate 4 deodata (cred ca stie Dumnezeu ca n-as face fata), dar cate una pe rand, si apoi iar de la capat, ca sa fie toamna, iarna si primavara bine acoperite.😔 Uneori si vara.😅

Eu zic ca mananca bine (am scris si despre asta aici), dar pentru mine e foarte important respectatul unui program de masa (asta nu inseamna ca ma uit la ceas si la 5 fix avem gustarea de fructe, cum am vazut ca practica aceste mame despre care vorbesc), multe fructe si legume si nu insist nici sa isi termine totul din farfurie. Am observat in schimb ca sunt perioade la fiecare din ele. Tatiana abia a iesit din faza in care manca doar 4 feluri de mancare: cartofi, mamaliga cu branza, paste cu branza si avocado pe paine. A mai adaugat vreo 2😅. 

Conflictele? Zilnic. Cum le rezolv? Uneori intrevin, alteori le las sa si le rezolve singure. Depinde de intensitatea lui si de cine si cat este de dezavantajat. Am scris despre asta aici.

De tipat? Uneori nu imi aud gandurile. Sau plec sa fac /iau ceva si uit pentru ce am plecat. Pe Tatiana am suspectat-o o vreme ca ar fi surda, de tipa asa tare chiar si cand vorbeste in mod obisnuit. Intre timp am ajuns la concluzia ca fiind a treia, si-a aplicat microfon si boxe proprii, ca sa acopere zgomotul de fond si sa se faca si ea auzita. Inca luptam spre a regla volumul, momentan pare ca butonul ei a ramas apasat pe maxim. De plans, iarasi, slava Domnului, nu a fost cazul sa fie toate deodata, ca nu stiu cum as fi scos-o la cap, insa mi se intampla zilnic sa rasuflu usurata cand tocmai am reusit sa o calmez pe una dupa o jumatate de ora de plans si ....o iau de la capat cu rabdare si empatie (sau cel putin asta mi-e telul, nu ca mi-ar iesi chiar de fiecare data) pentru urmatoarea care vine cu jalba in protap.

Dar stiti ce am sesizat la mamicile care imi pun adesea aceste intrebari? Se straduiesc din rasputeri sa urmeze o linie de parenting fie citita prin vreo carte ori blog, fie inteleasa gresit de la vecina/colega de serviciu. Da, mamicile astea nu au contact viu cu alte mamici, ci doar prin telefon. Asta cred ca le lipseste. Odata ce intri in comuniune cu femei care se confrunta cu aceleasi provocari ca ale tale, iti vei da seama ca toti copiii plang, toti copiii tipa, toti copiii se imbolnavesc si toti copiii fac mofturi la mancare. Sigur, la fiecare depinde de multe: temperament, varsta, sex, faze ale dezvoltarii lor si apoi, cel mai important, atitudinea si felul in care parintele se raporteaza la toate astea. 

Atunci cand vezi ca nu esti singura careia i se intampla "toate relele", prinzi curaj vazand ca si copiii ceilalti fac la fel. Nu e vorba despre "capra vecinului", ci mai degraba de ancorarea in realitatea vietii. Oricat ai incerca sa cauti copilul model, acela nu exista. E nevoie de efortul tau, ca parinte, iar asta presupune atat caderi, cat si ridicari. Important e sa iei o pauza, ca sa poti ramane acolo intreaga la minte si trup pentru copilul tau.

Cu ocazia asta, multumesc tuturor mamicilor pe care mi le-a scos Dumnezeu in cale atunci cand am devenit si eu la randul meu mama, caci lor le datorez in mare parte, aceasta stare de relaxare pe care o am, petrecandu-mi adesea zile intregi in compania lor si a copiilor lor. Asa am invatat sa imi depasesc propriile-mi limite si sa le accept pe ale fetelor mele ca fiind firesti, chiar si atunci cand nu se incadrau in descrierea din carti.

PS: poza, din arhiva personala, demonstreaza o zi obsinuita din viata de mamica: mancare la caserola, sticle cu apa, jucarii, patura, o zi intreaga petrecuta in parc cu alte mamici, cu alti copii.