Traumele copilariei vs mediul securizant

 

Dacă în urma cu un deceniu, era rușinos sa spui ca ai probleme de natura psihologica, azi este o propaganda serioasa în a incuraja mersul la psiholog la fel de frecvent ca mersul la stomatolog.

Deși cred ca mai toți avem mai mult sau mai putin "demonii" noștri din copilarie, adevăratele traume nu sunt date de factorii externi (războaie, o stare precara financiară, bullying și altele de acest fel), ci de lipsa unei relații de afectiune, iubire, incredere, susținere necondiționată în familie.

Asta e concluzia la care am ajuns citind pe tema dezvoltării stimei de sine și a siguranței intr-un mediu nefamilial pentru un copil. 

Iar cartea aceasta care prezintă biografia Malalei, o fetita din Pakistan, împușcată în cap de talibani pentru ca a luptat pentru a obține dreptul la învățătură intr-o tara în care multe din drepturile unor fete/femei din tarile democratice sunt de-a dreptul neacceptate.

Când citeam despre sărăcia în care a crescut aceasta fetita, violența la care era expusa, lipsa celor mai elementare masuri de siguranță și teama de a muri oricând și oricum, mi se zburlea parul și ma făcea sa ma cutremur la gandul ca una din copilele mele ar putea fi în locul ei.

Întrebarea pe care mi-am pus-o pe parcursul cărții era: Cum de a rezistat? Cum reușea sa isi păstreze încrederea în sine, zâmbetul pe buze și dorința nestramutata de a invata și a lupta pentru acest drept cand era amenințată la orice pas cu violenta și a și sfarsit prin a fi împușcată, din fericire nu mortal, caci asta e dovada existentei acestei cărți.

Răspunsul a fost: dragostea si mediul securizant al familiei. Părinții ei, îndeosebi tatăl care a incurajat-o în toate aceste acțiuni pentru promovarea importantei educației, dar și a mamei, mai ales atunci când nu era neaparat de acord cu unele acțiuni, dar care i-a oferit în schimb sprijinul moral și fizic necondiționat.

Concluzia mea: nu lipsa banilor, a bunurilor materiale, a vieții amenințate de război, boli sau alte neajunsuri sunt cele care îți clatină psihicul, ci simpla lipsa a unei persoane care sa creada în tine, sa te iubească pur și simplu asa cum ești și sa nu te preseze constant în a da mai mult, a fi mai bun, mai altfel decât ești.