Cum sa lucrezi cu un copil melancolic

Stiti deja, daca ma urmariti, ca am dezvoltat o pasiune pentru studiul temperamentelor (am scris aici despre ele), caci pentru mine asta a fost revelatie care mi-a oferit sansa sa inteleg mai bine si sa intervin mai usor acolo unde e nevoie, cel putin in cazul familiei mele.

Si cu toate astea, recunosc, uneori mi-e dificil, caci a sti si a intelege care le sunt asteptarile, nu inseamna neaparat ca problema e rezolvata, caci uneori intervin si alti factori, cum ar fi: starea mea de spirit din momentul acela, temperamentul meu care este fix la polul opus in acceptarea si intelegerea unui aspect, timpul disponibil, alte probleme sau situatii care cer o solutionare in acelasi timp.

Eu am ajuns la concluzia ca am atins, cu cele 4 fete cu care am fost binecuvantata, toate cele 4 temperamente. E adevarat, Natalia este inca mica (1an jumate) si nu pot garanta ca temperamentul ei este inca definit, dar la celelalte 3 am totusi dovezi clare ca se incadreaza intr-un oarecare tipar.

Voi incerca sa dezvalui, pe parcurs, cum cred eu si ce a functionat la noi, pentru fiecare temperament in parte. 

Azi, vreau sa vorbesc despre temperamentul melancolic care o defineste pe prima mea nascuta.

Sofia este melancolico-colerica, dar in mare parte melancolica. La fel ca si mine. Si desi ar trebui sa imi fie cel mai usor de inteles, caci aparent, ar trebui sa o inteleg perfect si aplicand regula "Ce ai vrea sa ti se faca tie, fa si tu pentru ea", treaba sa mearga ca unsa, totusi nu merge intotdeauna.

1. Copiii melancolici sunt tipicari, respecta cu foarte mare strictete regulile. Aparent, este minunant: ii spui copilului ce are voie si ce nu are voie sa faca si gata, procesul educatiei e incheiat. Dar nu e chiar asa. Si mie imi place sa respect reguli si sa am un program fix (v-am spus deja ca sunt melancolica), doar ca uneori e nevoie de flexibilitate, mai ales acum, in aceste vremuri pandemice, cand nu poti sa iti faci planuri de pe o zi pe alta, ce sa mai vorbim de o perioada mai lunga? Ei bine, copilul melancolic sufera teribil daca lucrurile nu sunt fix asa cum stie el ca trebuie sa fie. Sfatul meu: pregatiti copilul din timp pentru orice schimbare, spuneti-i ca va avea loc o modificare in program si asteptati-va la proteste, crize, plansete, cu alte cuvinte: faceti-va timp si acordati-i atentie ca sa ii fie mai usoara trecerea.

2. Copiii melancolici au nevoie de spatiul si timpul lor. Nu vor sa imparti jucariile si nici spatiul lor (de odihna, de lucru, de joaca) cu altii, cu usurinta. Bine ar fi sa le acceptati, in masura in care se poate, fireste, un spatiu al lor sau unele jucarii care sa fie doar ale lor. La noi, Sofia e singura care vrea sa doarma singura in pat (celelalte doua dorm impreuna) si careia trebuie sa ii ceri chiar voie sa i te asezi pe pat, este singura care are nevoie de jucarii doar ale ei, pe care nu le poti lua fara persmisiune (desi am instituit aceasta regula pentru fiecare din ele, celelalte nu au "jucariile lor").

3. Copiii melancolici sunt introvertiti, deci nu isi fac usor prieteni, dar cei putini pe care ii au, sunt "pe viata", in sensul ca joaca un rol important in viata lor si sufera atunci cand acestia nu le acorda aceeasi atentie pe care un melancolic i-o ofera la schimb. Sfatul meu este sa organizati intalniri sau sa mergeti in locuri in care sunt si alti copii, pe langa cei deja cunoscuti si acceptati de copilul melancolic, asta in cazul in care cercul de prieteni nu este deja suficient de mare si intalnirile dintre copii suficient de dese. Oricum, orice ai face, un melancolic nu va deveni niciodata ultra-sociabil, si nici nu e nevoie, dar va trebui sa stie sa faca fata unei situatii de a conversa si intretine relatii cu persoane din afara cercului sau.

4. Copiii melancolici sunt inclinati spre activitati artistice (cei mai multi pictori, scriitori, muzicieni au fost melancolici), asa ca asteptati-va sa isi petreaca mult timp concentrandu-se pe lucru manual, de orice fel ar fi acesta: decupat, lipit, desenat, colorat etc. Aranjati un program in asa fel incat sa ii includeti unui melancolic timp pentru astfel de activitati si nu uitati sa ii spuneti din timp cat mai are pana cand trebuie sa faca altceva: mers la masa, facut baie, teme, plecat afara, in vizita etc.

5. Copiii melancolici nu isi exprima usor sentimentele, asa ca nu faceti presiune, nu il bombardati cu intrebari de felul : Ce ai? Ce ai facut? Cum a fost? ci incepeti prin a vorbi voi primii, povestindu-i programul vostru si neaparat numiti anumite sentimente pe care le-ati avut cand ati facut, gandit sau auzit ceva, asa ii va fi mai usor sa se exprime, sa isi gaseasca cuvintele potrivite pentru a sti cum sa se exprime cand va vrea sa vorbeasca despre ceea ce simte. Sofia se deschide de fiecare data cand incep sa ii povestesc anumite situatii pe care le-am simtit cand eram eu copil, sau chiar si adult fiind, care sunt relevante pentru situatia ei din momentul acela. De asemenea, tot pentru ea, am instituit regula ca la cina, fiecare sa isi povesteasca de la mare la mic, cum si-a petrecut ziua. Ea este inca singura care povesteste fara prea mare entuziasm si este cea mai rapida in relatare. Dar e bine, inca invatam:)

6. Copiii melancolici nu stiu sa afiseze bucuria intr-un mod euforic si poate da impresia ca este mereu dezamagit, ceea ce nu este neaparat adevarat. Trebuie ajutat si acceptat, pana la urma, sa isi exprime emotiile in felul lui, dar sa fiti sigur ca nu este vorba de tristete sau altceva mai grav. Sofia, de pilda, desi este cea mai lipita dintre toate fetele mele de bunici, este singura care nu vorbeste si nu se entuziasmeaza cand trebuie sa vorbeasca cu ei pe Whatsapp. La inceput, mi-a fost greu sa le explic asta bunicilor, care mereu o intrebau de ce sau daca e suparata, dar in timp au inteles (vazand dragostea si atasamentul ei din timpul verii, cand isi petrece o parte din vacanta la ei) ca ea nu stie pur si simplu sa arate ca se bucura mai mult de prezenta fizica decat de cea virtuala. 

7. Nu uitati: Nu comparati niciodata un copil cu altul, caci temperamentul lui nu ii permite sa se manifeste conform unui copil cu alt temperament, iar faptul ca este comparat, pentru el inseamna ca nu este acceptat si iubit asa cum este. Iar pentru un melancolic, asta inseamna o dezamagire si mai mare, cu atat mai mult cu cat el este oricum inclinat spre latura pesimista. Cu alte cuvinte, niciun copil de orice temperament ar fi, nu poate și NU TREBUIE sa devina sau sa adopte un alt temperament, ci trebuie sa isi desăvârarseasca aspectele pozitive specifice temperamentului sau, caci pana la urma frumusețea consta în diversitate.

Si mai important decat orice, nu uitati sa cereti ajutorul Maicii Domnului pentru a va ajuta sa intelegeti, acceptati si cresteti frumos un copil de orice temperament ar fi.

 Eu cand clachez, recurg la Acatistul Maicii Domnului, povatuitoarea copiilor.