A iubi inseamna si a posti

 Iata-ne aflati in Sfantul si Marele Post, perioada de pregatire cea mai intensa din viata duhovniceasca de peste an, caci asa se cuvine inaintea celui mai important eveniment al crestinatatii: Invierea lui Hristos.
In perioada aceasta de 7 saptamani, premergatoare Invierii, fiecare alege nevointa potrivita firii sale si o aduce ca un prinos lui Dumnezeu. Nu mai jertfim vitei, miei sau alte asemenea, ci ne jertfim pe noi insine, nu printr-o lezare fizica si nici sufleteasca, ci prin golirea de gandul de sine, prin despatimirea de cele ale lumii acesteia, exprimata intr-o simpla dorinta: aceea de a ne apropia mai mult de Cel ce s-a jertfit pe Sine pentru a ne oferi darul cel mai de pret: viata vesnica.
De ce a iubi inseamna printre altele si mai cu seama in aceasta perioada si a posti?
Pentru ca atunci cand astepti pe cineva drag cu toata ardoarea, cand tot gandul tau si toata fiinta ta sunt patrunse de nelinistea care iti tulbura mintea si sufletul in cel mai rodnic mod, asa incat parca si creierul si inima se contopesc intr-un fel aparte si lucreaza impreuna secretand in mod firesc o atitudine de renuntare la sine, de jertifire, de impreuna-lucrare cu cel asteptat.
Atunci cand astepti cu atata daruire, te pregatesti atat trupeste cat si sufleteste pentru mult asteptata intalnire, alegi hainele cele mai deosebite, podoabe de seama, asterni masa intr-un fel unic, nu uiti sa o impodobesti pe langa bucate alese, si cu o vaza cu flori poate.
Tot astfel stau lucrurile si in perioada aceasta de post. 

Nu-i vorba de o renuntare fortata, caci acesta nu-i post, ci pedeapsa; nu-i vorba de inlocuirea mancarurilor de frupt cu cele mai bune variante in forma vegetala (branza tofu, carnati de soia etc), caci acesta nu-i post, ci dieta; nu-i vorba nici de trasul cu coada ochiului la aproapele care isi bea cafeaua cu lapte vegetal, caci aceasta nu-i post, ci judecare de aproapele; nu-i vorba de supunerea oarba, fara discernamant, caci acesta nu-i post, este frica de pedeapsa; nu-i vorba nici de lipsirea de hrana necesara trupului pentru a-l slavi cum se cuvine pe Dumnezeu, caci acesta nu-i post, ci autoflagelare, ci este vorba doar de renuntarea din dragoste pentru a te bucura de toate cele ce iti incanta toate simturile, alaturi de cel drag.
A posti din iubire e ca atunci cand la 16 ani te indragostesti nebuneste pentru prima data, iti roiesc fluturi in stomac, mama iti pregateste mancarea ta preferata, iar tu uiti sa o mananci si stai cu ochii pironiti la ceas intr-o asteptare muta a clipei in care vei putea mai repede sa fugi pe usa si sa iti imbratisezi iubitul/iubita si sa va bucurati impreuna de transformarea ei in vesnicie, caci imposibil sa nu fi trait atunci imponderabilitatea si sa nu fi inteles mai bine ca oricand teoria relativitatii lui Einstein.
Asadar, a iubi inseamna printre altele si a posti, caci prin renuntarea la anumite bucurii neimpartasite (caci nu ai cum sa te bucuri intr-o perioada in care Hristos este osandit) are loc o subtiere a firii, o levitatie a gandului si a sufletului pana dincolo de cuvinte...iar dincolo de cuvinte ramane insusi Cuvantul.
Fie ca fiecare din noi sa avem parte de aceasta intalnire mult asteptata intru bucuria Invierii.
Post cu folos! 

Aceasta postare apare si aici.