Vorbe de duh
De cand eram insarcinata cu Sofia, am avut un carnetel pe care il transformasem in jurnal de gravida, notandu-mi atat starile mele cat si vizitele la doctor, rezultate analize si altele de acest fel. Asa mi-a venit ideea, dupa ce Sofia s-a nascut, sa realizez un album al ei, in care sa adun nu numai poze, ci si detalii legate de evolutia ei, primele cuvinte, primul mers, acum si primul dinte cazut etc.
Fireste, am continuat cu acelasi tip de album si pentru celelalte (poate o sa fac o postare separata despre asta), acum doar ma folosesc de aceasta introducere pentru a mentiona ca in acest album se afla adunate si aceste Vorbe de duh pentru fiecare din ele, in functie de varsta la care au fost spuse.
Acum, aici, as fi vrut sa trec cateva din Vorbele de duh ale Tatianei (care luna viitoare va implini 4 ani):
1. Mosul Nicolae le-a adus celor 3 fete mai mari carti cu 3 compozitori faimosi: Paganini (Pentru Nini, asa cum ii spunem noi Irinei - pesemne Mosul a stiut acest lucru si s-a folosit de acesta pentru a-i darui cartea chiar ei), Mozart (pentru Sofia) si Beethoven (pentru Tatiana careia ii spunem Tani).
Nini citeste singura titlul cartii si dupa ce reuseste sa desluseasca numele autorului, striga bucuroasa:
-Mami, uite eu l-am primit pe Paganini!
Tatiana vine si ea cu Beethoven la mine si ma intreaba curioasa:
-Mami, eu pe cine am primit? Pe Pagatani?
....................................................................................................................................................................
2. Eu: Tani, hai sa te imbraci ca vine Radu (prietenul ei) pe la tine.
Ea: Singur?
Eu: Nu, cu Andreea (sora lui Radu) si nasa (nasa Tatianei, dar mama lui Radu si a Andreei, evident).
Ea: Si Parintele? (tatal lui Radu si al Andreei)
Eu: Nu, Parintele lucreaza.
Ea: La el in birou?
Eu: Nu, la puscarie.
Ea: Ce inseamna puscarie?
Eu: Inchisoare, unde sunt inchisi cei rai.
Ea (cu pupilele foarte dilatate): Si Parintele e inchis?
Eu: Nu, el ii ajuta pe cei rai sa devina buni.
Ea: Ca chelosul ala?
Eu: Care chelos?
Ea: Ca Magandi ala! (a se citit Mahatma Gandhi)
PS: Mii de multumiri colectiei Micii mei eroi!!!
...................................................................................................................................................................
3. Cum o cheama pe mama ta?
Tani: Mami Bobaru
....................................................................................................................................................................
4. La baie, dupa o joaca de o jumatate de ora, apa ajunge sa se raceasca si inghetasere de "mama focului" , dupa spusele Sofiei. Le sugerez sa dea drumul din nou la robinet la apa mai fierbinte ca sa se incalzeasca din nou, iar ele pe rand se cuibaresc langa robinet ca sa profite de apa deja incalzita. Tatiana incearca si ea sa isi faca loc si striga suparata:
-Lasati-ma si pe mine sa ma cuibaresc la mama focului!
...................................................................................................................................................................
5. La micul dejun, o impleteam pe Irina pentru gradinita. Irina nu putea vedea ca eu tineam un elastic in gura (da, stiu, nu era chiar locul potrivit si cel mai bun exemplu de dat copiilor) si repeta intrebarea de 2 ori, nestiind de ce nu ii raspund.
Tatiana o lamureste:
-Nini, asteapta, mami nu poate sa iti raspunda acum pentru ca nu poate sa gandeasca.
...................................................................................................................................................................
6. Eu: Tani, te rog sa nu mai fugi pe scari pentru ca stii ca ai cazut si te-ai lovit.
Ea: Nu, mami, nu mai fug!
Eu: Atunci cum de ai ajuns asa de repede de cand te-am strigat?
Ea: Pentru ca am mers cu viteza luminii.
Cat de dulce! ❤️
ReplyDelete