Temeri legate de lipsa televizorului...

 

Nu am. Deloc. Pe bune. Dar pentru ca atunci cand marturisesc cuiva ca nu avem televizor (asa cum am facut-o si aici), primesc des intrebari, atat ironice cat si pline de curiozitate despre temerile pe care le-as putea avea ca lipsa lui ar putea avea urmari "grave" asupra fetelor, m-am hotarat sa scriu aceasta postare aparte in care sa raspund sistematic la acelea pe care le-am primit de-a lungul timpului.

1. Nu ti-e teama ca se vor "salbatici" daca vor creste fara TV?

NU. Nu mi-e teama! Pentru ca nu vor creste fara TV. Asa cum am spus si in postarea De ce nu avem TV?, nu intentionez sa ramana lucrurile pentru totdeauna asa. Vom avea TV in momentul in care fetele vor fi suficient de mari ca sa putem privi impreuna un documentar, sa ne hlizim la vreo comedie cu Jim Carrey (sau care o mai fi atunci la moda), sa plangem impreuna la Micutele doamne in timp ce sorbim un ceai aromat si sa rontaim popcorn invelite intr-o patura calduroasa in timp ce privim un film de Craciun.

2. Nu ti-e teama ca atunci cand merg la cineva care are TV, tot ce vor face este sa stea cu ochii lipiti de ecran?

NU. Desi mi se atrage adesea atentia asupra faptului ca fetele mele se uita atent la ecranul unui TV atunci cand intram undeva unde acesta merge non-stop, spre deosebire de alti copii obisnuiti cu el ca zgomot de fundal pe parcursul intregii zile, prin asta trebuind sa inteleg ca lucrul acesta ar trebui sa ma ingrijoreze. In schimb, eu dimpotriva, consider ca lucrul acesta este o dovada vie ca efectul naucitor al imaginilor care se succed cu asa repeziciune, al culorilor si al vocilor  este atat de hipnotizant pentru copii incat le capteaza intreaga atentie, iar daca cei care sunt obisnuiti cu toate aceste aspecte, nu mai reactioneaza, mi se pare tulburator si mult mai ingrijorator. Atentia si puterea de concentrare, din punctul meu de vedere, le sunt complet afecate, iar zgomotul de fundal, de altfel, ravasitor, devine un lucru obisnuit.

3. Nu ti-e teama ca atunci cand vor creste, vor privi pe ascuns la TV?

NU. Nu ma tem pentru ca nu le-am interzis TV-ul. Doar am crescut fara el. Insa atunci cand merg la bunici de pilda, nu ma astept ca ceilalti sa respecte regulile casei mele, ci dimpotriva, ma astept sa joc dupa regulile casei lor (e drept ca bunicii respecta intr-o oarecare masura si principiile dupa care ele sunt crescute si cadem la o oarecare invoiala, dar asta nu inseamna ca ele nu privesc zilnic la TV), asa ca prefer sa le pregatesc eu pentru astfel de momente, explicandu-le in tot timpul anului (din cele 365 de zile cat are anul, 300 tot cu mine le petrec😃) cat de nociv este TV-ul, citim povesti pe aceasta tema si discutam teribil de mult pe marginea acestui subiect. Cu alte cuvinte, nu astept sa le faca altii educatia, nici ca eu sa le cresc intr-un bol de sticla, ca si cum TV-ul asta nu exista, ci sa le pregatesc pentru cum ar trebui sa se comporte si care sa fie atitudinea lor vizavi de el.

Daca le-as interzice, pedepsi, sau ironiza, probabil ca as avea ca rezultat exact opusul: o dorinta si mai mare de a privi. Insa atata vreme cat discutiile au loc pe un ton bland, calm, intelegator, cu posibilitatea intrebarilor din partea lor, cu exemple si demonstratii concrete despre cat de obosite, agitate sau neatente pot deveni in urma timpului petrecut in fata unui ecran,  chiar cred ca posibilitatea de a se ascunde este eliminata.

4. Nu ti-e teama ca vor fi marginalizate de copiii care au TV?

NU. In primul rand ca cercul in care ele se invartesc este format de copii care, asemeni lor, nu au TV. Dar asta nu inseamna ca merg pe ideea ca toata viata vor fi inconjurate de astfel de copii. Deja mergand la scoala, vor avea cu siguranta sansa sa cunoasca si sa se imprieteneasca si cu altii care nu implinesc aceasta conditie. Insa faptul de a fi crescut intr-un mediu fara TV, le va fi dat increderea ca nu sunt singurele "prigonite"😀. 

Si oricum, nu inteleg de ce ar trebui sa merg pe considerentul acesta: daca alti copii au TV, musai sa aiba si ele ca sa nu fie marginalizate. E ca si cum, in adolescenta le voi sprijini sa consume droguri (in aceasta categorie ar intra si tutunul sau alcoolul) sau pornografie pentru a nu fi marginalizate de restul adolescentilor, prietenii lor. Stiu ca suna ca o exagereare, ca doar TV-ul nu poate fi pus pe acelasi taler cu drogurile, dar cum altfel ii vei putea pregati pe copii sa faca fata ispitelor, sa nu se lase dominati de spiritul de turma, daca nu vom incepe cu pasi mici, insa vom dori sa faca salturi spectaculoase in cea mai dificila varsta, aceea a adolescentei?

5. Nu ti-e teama ca nu vor avea limita si nu se vor mai putea opri atunci cand vor avea acces la TV?

NU. Dimpotriva, as putea spune, prin exemplul personal, ca atunci cand copilul este tinut cat se poate de mult, atunci cand e mic, departe de TV, atunci cand il va primi (bineinteles, cu masura si cu explicatiile de rigoare, pe un ton bland, intelegator, nu prin pedepse, ironizari si masuri drastice) va sti sa pastreze masura.

Sofia a primit primul ei desen animat la 3 ani si jumatate. Cu celelate doua nu am mai reusit aceasta performanta, incepand cu 1 an mai devreme chiar. Sofia este singura care stie sa spuna NU, care a ales de multe ori mersul pe afara, ba chiar la biserica cu taica-su in detrimentul desenelor. Ceea ce nu pot spune despre surori, obisnuite cu ecranul de la o varsta mai frageda (2 ani jumate).

Cu Natalia sunt determinata sa repet aceeasi experienta si sa nu primeasca desene mai devreme de 3 ani. Voi reveni atunci cu detalii daca intr-adevar e vorba de timpul petrecut departe de TV sau de temperamentul copilului.😏

PS: In poza, fetele cele mici privesc emisiune live la propriul nostru TV: pitigoii adunati in curte la firimiturile pe care avem grija sa le aruncam zilnic.😀