Cel de-al cincilea limbaj al iubirii: Darurile

Gary Chapman crede ca un DAR poate exprima o dovada de iubire, atunci cand este folosit nu ca o rasplata in urma unor servicii, ci atunci cand este oferit din placere pentru cel care il primeste sau ca mod de incurajare pentru eventuale, viitoare actiuni.
El face clar distinctia intre ceva daruit ca recompensa pentru ca si-a facut copilul ordine in camera (aceasta nemaifiind DAR ci RASPLATA) sau promisiunea unei inghetate daca va lua o nota mare la scoala (care devine MITA si nu DAR).
Care copil nu se bucura de un cadou, este intrebarea? Ce copil nu este caracterizat de acest limbaj? Oricarui copil ii place sa primeasca ceva, nu?
Asa este, dar bucuria poate sa tina o clipa, o ora, o zi, sau toata viata. Asta face diferenta intre un copil al carui limbaj de iubire sunt darurile, si unul care se bucura doar pe moment de primirea unei noi jucarii. Plus ca nu e vorba numai de ceva cumparat, ci poate fi vorba si despre altfel de daruri.
Eu am probat inainte de a scrie aceasta postare, pe fetele mele cele mari, desi stiam cum stau lucrurile inca din clipa in care am citit cartea , dar am vrut sa ma asigur si sa vorbesc in cunostinta de cauza.

Stiti cum e, cel mai mai mare copil primeste intotdeauna jucarii mai multe fata de cel de-al doilea, caruia ii revin cele deja existente si care creste cu o oarecere frustrare ca nu are ceva al lui. Fireste, orice parinte se straduieste in timp sa cumpere, cu diverse ocazii (Zile de nastere, Onomastici, Craciun etc) pentru fiecare in parte o jucarie a lui, dar in cazul nostru, cel putin, Irina, a doua nascuta, intotdeauna sufera daca jucariile nu sunt la fel, chiar si daca ea este cea rugata sa isi aleaga prima jucaria. La putin timp dupa ce si-a ales-o ea insasi, e nemultumita de alegerea facuta, si tot jucaria surorii mai mari pare sa fie mai atragatoare.
Sofia de mica a manifestat o legatura de durata fata de o jucarie de plus. A inceput de pe la 1 jumatate cu un atasament (sustinut si incurajat, ce-i drept, si de mine) de o vacuta crosetata careia i-a pus numele AHOY (era printre putine cuvinte pe care le invatase in limba ceha pe atunci).
Legatura cu aceasta vacuta a durat pana cand i s-a nascut surioara, Irina, si a primit in dar o pisicuta de plus de care chiar nu se dezlipea, nici macar cand voia sa se joace, sau sa coloreze. De pilda, cand venea acasa si voia sa se deseneze/coloreze cu o mana, o tinea pe pisica in mana stanga si cu cealata desena/colora, fara sa ia in calcul varianta ca ar putea sa ii dea drumul si sa o aseze macar langa ea. Aceasta "dragoste" a durat mai mult, fiind si mascota care a ajutat-o sa se acomodeze mai usor la gradinita.
Ei, bine, dragostea pentru pisicuta a durat vreo 2 ani asa, si noua jucarie de plus care i-a luat locul, a fost un iepuras imens primit in dar de la una din educatoare, atunci cand a terminat gradinita.
De aici intervine si povestea surorii si atasamentul ei pentru cadouri. A primit si ea un iepuras de plus (ce-i drept nu nou) care in unele zile era "cel mai frumos", iar in altele statea aruncat pe undeva, iar ea tanjea si o implora pe Sofia sa ii dea voie cu iepurele ei.
I-am propus, mergand prin magazine,de-a lungul timpului, alta jucarie, care sa fie doar a ei si pe care sa o indrageasca intr-atat de mult incat sa nu mai traga cu ochiul la iepurele Sofiei. Dar nu, nu a fost incantata de nimic, pana mai saptamanile trecute cand a vazut in vitrina unui magazin ce vinde mancare si accesorii pt animale ,un iepure de plus de care parea total indragostita. Am testat-o cateva zile, negrabindu-ma sa i-l cumpar pana nu m-a convins ca intr-adevar zi de zi se uita la el in vitrina si astepta ocazia de a deveni al ei. Si nu a mai durat mult pana i l-am cumparat fara nici o ocazie, ceea ce nu am facut pana acum pentru celelalte doua surori, in ce priveste jucarii mai mari si mai costisitoare. Dar cat a durat iubirea pentru el? Fix o zi. De atunci nu ii mai acorda nici macar o secunda, ceea ce nu pot spune despre Sofia, care inca isi ingrijeste iepurele, il imbratiseaza, il mai cara cu ea in excursii.
Sofia manifesta, cu alte cuvinte, acest limbaj al darurilor intr-o oarecare masura, ea fiind cea care pe la 4 ani si-a transformat o cutie de pantofi in "cutie de comori" in care pastreaza pietricele, castane, desene facute de mine, sau alte obiecte pe care i le-am daruit cu anumite ocazii si a caror istorie o stie.
Cu alte cuvinte, limbajul darurilor nu presupune neaparat jucarii cumparate. Si mai ales nu jucarii scumpe, care par sa satisfaca nevoia parintelui de a-i fi oferit copilului ceva costisitor in schimbul unui serviciu, pe cand copilul ar putea sa se multumeasca cu o jucarie cat de mica, deloc scumpa, sau chiar cu ceva hand-made.
Puteti proba acest lucru pentru a verifica limbajul copilului daruindu-i pentru o perioada, sa zicem 2 saptamani, cate un lucru fie facut de mana voastra, fie gasit prin natura:
-copiii al carui limbaj de iubire sunt darurile, se vor entuziasma mai mult la primirea acestora,
-isi vor dori ca acestea sa fie frumos ambalate sau daruite intr-un fel anume. (Sofia, dupa ce primea un dar cat de neinsemnat de la mine, isi alegea singura plasuta de cadou, il aseaza acolo, sau il impacheta in hartie frumoasa si ea singura mi-l dadea inapoi ca sa i-l daruiesc in felul acesta),
-vor pastra si ambalajul sau fundita de la cadou, nu numai cadoul in sine. (Sofia are in cutia ea de comori tot felul de hartiute sau ambalaje de la ceva dulce pe care le-a primit, chiar daca uneori s-a intamplat ca acel continut sa nu il manancešŸ˜‡),
-vor gasi un loc special in casa in care il vor aseza si vor reveni din cand in cand la el (Sofia are cutia de comori, despre care am pomenit mai sus, pentru lucruri mici), iar jucariile mai mari sunt asezate cu grija in coltul jucariilor,
-vor sti istoria obiectului primit si vor povesti cu drag despre acel moment atat parintilor cat si prietenilor sau cunoscutilor.

NU UITATI: Mentineti rezervorul plin in fiecare zi!



Comments

Popular Posts