Al patrulea limbaj: Serviciile

Am cunoscut adulti care au acest limbaj al serviciilor ca limbaj principal de iubire, insa nu am descoperit inca printre copii unul pe care sa il defineasca acest limbaj ca principal. Ca secundar, insa, evident, chiar la propriile mele fete.
Inca de cand o aveam pe prima mea fetita, am citit si mi-am dezvoltat credinta potrivit careia un copil trebuie sa fie crescut si ajutat sa devina independent cat mai de timpuriu si asta pentru folosul si dezvoltarea sa cat mai armonioasa si mai sanatoasa, atat din punct de vedere psihic, cât si fizic.
Cu toate acestea, nu m-am indoit niciodata ca atunci cand un copil cere ajutorul la un lucru pe care, in mod firesc, e capabil sa il indeplineasca si sa il duca la bun sfarsit chiar si singur, este fara doar si poate datoria mea ca parinte sa i-l acord, incurajandu-l totodata sa incerce si singur pe cat posibil, sa implineasca acel lucru. Doar ca pana sa citesc cartea, nu aveam idee ca acest lucru este definit ca limbaj de iubire si ca raspunzandu-i afirmativ copilului, il voi ajuta sa isi umple acest rezervor de care are asa mare nevoie.
A te pune in slujba copilului tau, a-l servi si a-i satisface anumite nevoi, nu este echivalent cu a-i stirbi independenta, a-l cocolosi si nici a-l transforma intr-un mic (sau mare) egoist, incapabil sa implineasca vreo sarcina fara sa solicite ajutorul vreunui adult. Fireste, lucrurile ar putea sa stea si asa, daca parintele nu stie sa faca diferenta intre "servicii aduse din dragoste" si "servicii aduse din teama de a nu face copilul ceva gresit".
Cum inteleg eu aceasta diferenta?
Serviciile aduse din dragoste sunt acele servicii pe care le punem in slujba copilului nostru atunci cand vrem sa le facem un bine, dar a nu se confunda cu "a-i multumi, a le aduce recompense pentru o fapta buna". Ele trebuie sa devina un model pentru copil, ca acesta sa se foloseasca de servicii pentru a se pune la randul sau in slujba cuiva mai mic decat el, mai neputincios.
De pilda, copilul vostru se catara intr-un copac. A mai facut-o si alta data si stiti bine ca pentru varsta pe care o are, se descurca foarte bine la aceasta. Insa azi, a pornit cățăratul, dar dintr-un motiv sau altul, pare sa se teama sa mai continue. Cere ajutorul, desi la o privire fulger, copacul nu pare deloc neprietenos, ba dimpotriva, nu intelegeti cum ar fi putut sa se impotmoleasca chiar acum, iar daca mai e si altcineva de fata, o sa vi se para chiar ca incearca sa se/va faca de ras chiar acum.  Reactia nepotrivita ar fi sa ii spuneti  Hai ca te descurci, stiu eu ca poti, doar ai mai facut-o de atatea ori pana acum sau Nu, nici vorba sa te ajut, cum te-ai catarat, asa sa te si cobori in loc sa ii sariti in ajutor si sa ii oferiti chiar mana de care are atata nevoie. E posibil sa nu o faca din teama, ci exact din dorinta de a primi atentia si iubirea voastra, cu atat mai mult cu cat este acel altcineva prezent.
Cum sta treaba cu servicii aduse din teama de a nu face copilul ceva gresit?
Eu am fost crescuta asa si mama mea inca nu poate sa inteleaga de ce le-as lasa pe fetele mele sa ma ajute in bucatarie la facut biscuiti, placinte, cozonaci, cand lasa in urma lor atata dezastru? Cum sa le las sa spele vasele, cand fireste, hainele lor, la sfarsit vor fi ude leoarca si iarasi trebuie sa le schimbam, vasele sunt pe jumatate murdare si iarasi trebuie sa le iau eu la mana, cum podeaua iarasi e plina de apa si va trebui sa muncesc, la sfarsit de....vreo 2 ori mai mult. Cu alte cuvinte, leaga-l la sireturi ca pana o face el, va prinde intunericul, fa-l tu la fermoar ca altfel intarziati la gradinita, ajuta-l sa manance ca altfel pune pe el, pe masa, pe jos si tot tu trebuie sa cureti etc...
Cam asa vad eu diferenta intre cele doua abordari si voi incerca mai jos sa punctez cum iti dai seama ca un copil are nevoie de ajutorul tau, si cand si cum ii oferim acest ajutor.

1 NU inseamna ca suntem robii copiilor nostri daca acestia au nevoie de ajutor si ni-l solicita din cand in cand. Ei au nevoie sa se simta iubiti si incurajati si aceasta daruire, ori jertfire (numiti-o cum doriti) va deveni un model pentru ei mai tarziu,
2. NU le faceti servicii pe post de recompensa pentru o fapta buna: Daca ma ajuti la impaturit hainele, azi te ajut sa iti termini proiectul pentru scoala sau Daca spui poezia si bunicilor, iti dau o bomboana. Copiii nu cer ajutorul neaparat pentru ca nu se descurca, ci pentru ca uneori nu sunt foarte stapani pe ei, nici nu au poate dispozitia necesara (se poate intampla si unui adult, nu?) ci pentru ca, fiind alaturi de ei, vor capata mai multa incredere ca lucrurile merg in directia pe care ei insisi o asteapta. Sofia isi face temele singura inca de la inceputul scolii, insa sunt momente cand vrea pur si simplu sa stau cu ea si "sa o ajut". Ajutorul nu consta in faptul ca eu ii rezolv exercitiile, ci acela ca o incurajez ca poate, ca se descurca, ca daca l-a facut pe primul, sigur va reusi sa il faca si pe cel de-al doilea (doar are ca limbaj de iubire, cuvintele de apreciere 😉) sau poate ca ii ofer o cheie, ii dau o idee, o ajut sa vada ceva ce i-a scapat si cu aceste date, reuseste sa duca la bun sfarsit exercitiul,
3. NU astepta sa primesti de la copilul tau un comportament prin care sa isi arate multumirea pentru ajutorul pe care i l-ai acordat. Copiii cand sunt mici, sunt egoisti si egocentrici si acest lucru trebuie modelat usor si in timp si culmea...tocmai cu ajutorul serviciilor pe care le faceti din dragoste si cu daruire pentru ei, iar nu acelea facute cu scopul de a primi laude si o purtare buna din partea lor,
4. NU te ingrijora daca nu au invatat inca sa fie recunoscatori pentru serviciile pe care le faci pentru ei, vor invata sa faca asta in timp si isi vor aminti cu recunostinta tot ce ai facut pentru ei, atata vreme cat o faci din dragoste si nu afisezi acest lucru ca pe o povara,
5.NU le cere in mod explicit si pe un ton autoritar sau plin de repros sa iti multumeasca pentru serviciul pe care l-ai facut pentru el. Copiilor le este greu sa isi exprime recunostinta si atunci cand primesc indemnuri sub forma de porunci, sau chiar bobarnace dupa cap, devin si mai inhibati. Nu ar trebui sa folosim niciodata formulari de genul: Si acum, nu crezi ca ar trebui sa imi multumesti?, Si acum ce spui bunicii?,  Nu te-am invatat eu sa multumesti?. Exercitiul acesta se capata in familie.De cate ori veti primi ajutor de la copil sau de la oricine altcineva, nu uitati sa multumiti, iar ei vor invata acest lucru prin propriul exemplu. Eu prefer fie sa multumesc in locul lor, exprimandu-mi recunostinta la plural (fac lucrul acesta cat timp sunt mai micute): Multumim/Va multumim! si in general fetele imediat simt ca au uitat ceva si multumesc si ele la randul lor, fie le vorbesc intre patru ochi despre situatia in care ar fi trebuit sa o faca, dar am observat ca nu au facut-o. Momentul trebuie sa fie unul neutru si observatia cat mai blanda ca sa nu sune a repros.
6. NU ii comparara intre ei pe frati/surori! Ma rog, poti sa faci asta in gand sau cu celalalt parinte, dar nu trebuie sa exprimi asta in fata lor. Nu toti sunt capabili de aceleasi lucruri la aceeasi varsta. Mijlocia mea, Irina, este inca foarte neindemanatica la inchisul fermoarului, de pilda, lucru pe care sora ei mai mare il facea pe cand avea cu cel putin 1 an mai putin decat are Irina acum. A-i oferi ajutorul, incurajand-o de fiecare data sa incerce (si este foarte bucuroasa cand ii iese!), nu inseamna ca nu o ajut sa isi capete indemanarea necesara, ci doar ii ofer un serviciu atunci cand lucrul acesta o depaseste. Sofia, probabil pentru ca a vazut acest lucru, de cele mai multe ori se ofera sa o ajute ea, asa cum o ajuta si pe cea mica cu totul la incaltat, imbracat, desi nu i-am cerut acest lucru, ba chiar i-am subliniat de cateva ori ca e de datoria mea sa o fac, dar daca ea insista, nu pot decat sa ii multumesc si sa ii fiu recunoscatoare.😌

"Serveste-ti copiii - si pe altii- si acestia isi vor da seama ca-i iubesti" Gary Chapman

NU UITATI: Mentineti rezervorul plin in fiecare zi!