Al doilea limbaj: Cuvintele de incurajare

 Fetita mea cea mare se incadreaza la acest limbaj si mi-a luat ceva vreme sa imi dau seama de acest lucru.
Am sa va povestesc cum am ajuns sa inteleg ca acesta ii este limbajul ei de iubire.
De cand a inceput clasa I, pentru a o incuraja spre a citi mai usor si mai rapid, (pe langa toate exercitiile noastre de citire din fiecare zi) ii scriam cel putin o data pe saptamana, un biletel scurt pe care i-l asezam in pachetelul cu gustarica. Nu avea text lung ci cuvinte simple si usoare, gen: Sa ai o zi frumoasa! Mami te iubeste! Vin repede sa te iau! Azi vom iesi la o prajitura! etc.
Iar intr-o zi i-am scris urmatorul  mesaj: Multumesc ca esti fetita mea cea mai mare si ca esti ajutorul meu de nadejde! A venit foarte bucuroasa de la scoala si mi-a marturisit ca a fost cel mai frumos mesaj pe care l-a primit. Si dupa acest moment, toate celelalte manifestari ale ei prin care imi "cersea" aprecierea m-au ajutat sa inteleg ca nu trebuie sa astept sa se ajunga la asta, ci sa ii oferc zilnic, constat  aceste cuvinte de incurajare.
Am descoperit ca pot face acest lucru si atunci cand greseste. Mai precis, cand felul ei de a actiona intr-o anumita situatie nu este cel dorit, incep prin a-i spune ca apreciez ca a vrut sa faca lucrul acela pentru ca (si sigur sunt cateva lucruri pozitive pe care le puteti extrage din felul copilului de a se manifesta: a vrut sa va ajute, sa isi ajute un frate/sora, sa duca la bun sfarsit o sarcina care stie ca v-ar fi facut placere sa o vedeti terminata desi nu i-ati cerut ajutorul etc.), dupa care ii explici ca ceea ce a facut totusi nu este un lucru frumos si ca va trebui sa suporte consecintele. Dar daca inceputul este pozitiv, exprimat prin cuvinte de apreciere, si pedeapsa sau cearta propriu-zisa va fi muuult mai usor de suportat si nu se va mai solda (intotdeauna) cu plansete sau reactii negative.

Unele pozitii de parenting sustin ca laudele si prea multele aprecieri le pot dauna copiilor, facandu-i sa devenina prea mandri, sa le creasca peste masura "stima de sine" ajungand sa se creada "buricul pamantului".
Intr-o anumita masura si eu sunt de acord cu aceasta parere, asta in conditiile in care laudele sunt nejustificate si aduse intr-o varianta in care nu se urmareste imbunatatirea copilului, ci doar cresterea mandriei prin faptul ca parintii sunt atat de incantati de propria lor odrasla incat ei insisi ii cred pe copiii lor mai buni, mai frumosi si mai destepti decat oricare altul, asa incat le vor transmite si acestora aceeasi parere de sine.
Insa, zice Chapman (si eu sunt total de acord cu el), daca laudele sunt aduse justificat si incurajator, si cu atat mai mult acelui copil care are ca limbaj principal aceste cuvinte de incurajare, acestea il vor ajuta sa aiba incredere in el si sa isi depaseasca propriile limite si temeri.

Un exemplu in acest sens: Sa luam un copil caruia ii place sa deseneze foarte tare. Si te intreaba la fiecare liniuta pe care o mai traseaza: Iti place mami, e frumos cum am desenat? etc ( Sofia ma intreaba atunci cand are de scris  la Caligrafie o pagina intreaga de litere, dupa absolut fiecare litera, NU rand, sau pagina, dupa FIECARE litera daca imi place😏 ), raspunsul nu trebuie sa fie de genul: Sigur, ai desenat cel mai frumos, nu am vazut ceva mai bine facut ci mai degraba ii raspunzi printr-o apreciere de felul: Da, imi place, e frumos si observ ca ai mai adaugat in plus la rochie nu stiu ce, ca ai facut ochii altfel decat ii faceai inainte, ca acesti copaci au si frunze si fructe etc si daca este cazul, dar nu foarte des (zic eu) poti imbraca si cateva critici in observatiile facute, cum ar fi: Ti-a iesit foarte bine omul, dar cred ca picioarele sunt foarte lungi in comparatie cu corpul, data viitoare poti incerca sa le faci un pic mai scurte sau Observ ca florile sunt mari cat o casa. Sunt foarte frumoase, dar poti incerca data viitoare sa le faci un pic mai mici etc.

Cum recunosti un copil care are ca principal limbaj de iubire cuvintele de apreciere?
1- copilul intreaba adeseori (si nu numai familia) daca ii place cum a facut un anumit lucru? sau daca ii place felul in care este imbracat, pieptanat?(mai mult in cazul unei fete).
2 - un copil care primeste adeseori feedback negativ in urma unei actiuni intreprinse de bunavoie (si nu numai) incepe usor sa renunte la aceasta activitate (desenat, scris, citit, jucat intr-un anumit fel, imbracat etc) de teama de a nu fi din nou apreciat negativ.
3 - copilul incearca sa iti faca pe plac, implicand-se in activitati gospodaresti, dar si facandu-ti un cadou printr-un desen sau alt tip de activitate intreprinsa de manutele lui harnicute, din dorinta de a va face fericit, nu pentru ca isi doreste sa auda cuvinte de lauda. Acestea vin doar la pachet cu bucuria lui de a va fi facut pe plac.

Concluzia mea este ca, in cazul in care ai un copil care are ca limbaj cuvintele de apreciere:
-NU trebuie sa astepti sa iti ceara "lauda" ci sa il incurajezi, spunandu-i mai des ca ai observat ce frumos a mancat, a desenat, s-a jucat, a avut grija de fratii/surorile mai mici etc
-NU trebuie sa il critici pentru actiuni care au la baza dorinta lor de a va fi fost de folos:
Iar ai facut-o pe sora mai mica sa planga, ti-am zis de atatea ori ca nu imi place si tu continui. Asta se poate transforma in: Am observat ca ai vrut sa o ajuti pe sora mai mica sa stranga jucariile, doar ca stii ca ea e mult mai mica si la varsta asta inca nu intelege toate detaliile, asa cum intelegi tu care esti mai mare si imi esti de mare ajutor si ma bucur nespus ca ma ajuti in felul acesta. As vrea sa intelegi ca nici tu la varsta ei nu strangeai, ci intotdeauna o faceam eu pentru tine. M-as bucura nespus daca data viitoare vei fi ceva mai intelegatoare.
-NU trebuie sa fie comparati cu fratii/surorile pe motiv ca ei nu asteapta atatea aprecieri: Hai mai lasa-ma cu desenele, jocurile si crafturile tale, du-te si te joaca si tu ca fratii/surorile tale si mai lasa-ma in pace. 
-NU trebuie sa le tai elanul cu observatii de genul: Ce ma tot intrebi daca imi place sau nu? Unele da, altele nu, dar oricum nu intereseaza pe toata lumea desenele tale, asa ca daca iti place deseneaza si incearca sa faci tot mai frumos, ca altfel consumi degeaba hartia sau Nu mai stresa oamenii cu intrebarile tale, pe nimeni nu intereseaza ce ai desenat, cum te-ai imbracat etc ci mai degraba ofera-i suficiente aprecieri asa incat sa nu apeleze in mod constant la aprecierile altora. Explica-le in ce masura o pot face cu cei apropiati, care sunt limitele si mai ales care sunt momentele si persoanele potrivite carora le pot adresa astfel de intrebari.
-NU trebuie sa le spui adevarul intr-o forma pe care nici un adult nu ar primi-o cu prea mare bucurie:
Nu, nu imi place deloc cum te-ai imbracat, parca arati ca un curcubeu ci mai degraba inlocuieste cu : Ma bucur ca ti-ai ales tricoul acesta, iti sta foarte bine in el, doar ca nu mi se pare ca se potriveste cu pantalonii acestia, sunt doua culori prea puternice, ai putea incerca fusta X sau pantalonii Y. Culorile lor sunt mult mai apropiate de culoarea tricoului ales.

NU UITATI, orice copil are nevoie de cuvinte de incurajare, insa pentru cel al carui limbaj de iubire este chiar acesta: Mentineti rezervorul plin zilnic!