Al treilea limbaj: Timpul acordat

Cum spuneam si in Cele cinci limbaje de iubire ale copiilor, orice copil are nevoie de un timp petrecut impreuna cu parintii sai. Cand este mic, copilul isi exprima in multe feluri dorinta lui de a petrece cea mai mare parte a timpului impreuna cu parintii. E firesc, acesta este universul care il inconjoara si nu poate si nu stie cum atlfel ar putea sa se descurce singur. Insa pe masura ce cresc, unii dintre ei se distanteaza usor-usor gasindu-si activitati care le satisfac nevoia zilnica de timp petrecut cu folos, fie singuri, fie in compania prietenilor sau a fratilor/surorilor.
Acest lucru nu se poate indeplini usor pentru copilul al carui limbaj principal de iubire este timpul acordat, zice Gary Chapman.
Nu stiu exact cum este, momentan niciuna din fetele mele nu par sa manifeste acest limbaj ca fiind principal, insa secundar, da.
Mijlocia pana anul trecut nu se juca singura aproape deloc. Fie cu sora mai mare, iar daca aceasta nu era acasa, trebuia musai sa accept rolul uneia dintre papusi si mi se dadeau replicile la fiecare pas cum si ce trebuie sa spun. Lucrurile s-au schimbat de cand mezina a crescut suficient de mult asa incat interactiunea dintre ele sa fie atat de mare incat jocul sa nu mai aiba nevoie de interventia mea.
Insa cea mare, desi este foarte independenta si cu o imaginatie foarte bogata, asa incat ii place sa creeze, sa mestereasca, sa deseneze, sa regizeze, si lucrurile astea ii pot ocupa o zi intreaga fara sa fie nevoie de vreo interventie din partea vreunuia din noi, totusi sunt momente cand pur si simplu vrea sa stea langa mine si sa lucram ceva impreuna: fie sa ii citesc, sa invatam ceva lucruri noi impreuna (este foarte incantata sa lucram la engleza, sa studiem atlasul si sa ii povestesc despre tari, continente, animale, sau chiar si numai sa rememorez amintiri din propria-mi copilărie). Tot ea este singura incantata sa mearga cu taica-su sa schimbe rotile la masina, sa repare bicicleta, sa planteze sau sa ingrijeasca pur si simplu plantele de pe balcon. Asa isi satisface ea nevoia de timp împreună cu fiecare din noi doi.
PS: Tati aici repara o sipca (sper ca asta este termenul😟) desprinsa de la parchet.

 In schimb, eu ma străduiesc zilnic sa petrecem separat sau împreună acest timp pretios: atunci când citim poveștile de seara, la cina cand ne povestim pe rând cum ni s-a desfășurat ziua, cand pregătim ceva la bucătărie, cand strângem sau așezăm masa etc.

Ce as recomanda eu sa facem in cazul in care avem un copil cu acest limbaj de iubire (dar cred cu tărie că sfaturile astea sunt valabile pentru orice copil in parte, doar ca poate efortul depus în cazul celui ce manifesta acest limbaj ca principal este mai mare si zilnic):
- sa avem in vedere sa ne organizăm ziua in asa fel incat sa rezervam ceva timp pentru activitatea preferată a copilului: fie ne jucam ceva împreună, fie citim, fie tăiem, lipim, decupam etc.
- sa nu spunem NU atunci când copilul ne cheamă sa facem ceva împreună. Dacă acest lucru este pronunțat atunci când este imposibil de împlinit (avem musafiri, vorbim la telefon, gătim, curatam etc) nu il respingem cu Du-te si te joacă singur, nu am timp acum ci mai degrabă cu Imediat  ce voi termina aici, voi veni sa ma joc cu tine de-a... si ideal ar fi daca ai vreo idee spectaculoasă cu care sa il cucerești asa tare încât chiar accepta usor această amânare. Fiecare din noi ne cunoastem copilul, nu se poate sa fim prea des in pana de idei.😛
- ne asigurăm inainte de a trece la o activitate de durata ca nevoia copilului de a fi petrecut timp împreună fie a fost in parte satisfăcută (Nu ai cum sa stii daca a fost in totalitate, nu?) si doar asa putem sa ne apucam de treaba propusa.
Cum puneam eu in practica acest lucru, fără să stiu, inainte de a citi cartea, îndeosebi lunea, ziua mea de curățenie generală si gătit? Imediat ce ne trezeam, le anunțam despre programul aglomerat pe care urma să il am pentru o perioada de cateva ore si le promiteam ca după vom face împreună ceva ce isi doreau sau chiar ceva surpriza, ceea ce le ținea încântate si înțelegătoare.
- daca ne permite timpul, bine ar fi sa iesim cu copiii împreună, dar și separat, macar o data pe luna: la o prăjitură, la un spectacol, la un muzeu, la o plimbare in centrul orasului etc. Cu astfel de momente "deosebite" isi vor aminti mai usor de aceste clipe in care timpul nostru le-a fost in întregime acordat.
- sa nu reducem timpul împreună doar la activități care implica doar joacă, ci pe masura ce copiii cresc, este foarte benefic da a in aceste momente învățam, prin discuții, sa ne cunoaștem mai bine copilul, transmitandu-i informații pe un anumit subiect. Chiar zilele trecute, Sofia m-a ascultat fascinată atunci când i-am vorbit despre importanța calității hainelor si a încălțămintei pe care o purtam, despre cum alegem aceste lucruri si care sunt beneficiile unor lucruri bine alese, timp în care surorile ei se jucau cu Lego.  La sfarsit mi-a mărturisit, asa cum o face de fiecare dată când avem astfel de momente împreună, ca i-a plăcut nespus si ca mai vrea "sa ii povestesc si dată viitoare despre chestii din astea".

NU UITATI: Mentineti rezervorul plin in fiecare zi!