Primul limbaj: Mangaierile fizice

 Cum spuneam si in postarea Cele cinci limbaje ale iubirii la copii, atunci cand mangaierile fizice reprezinta principalul mod de manifestare a copilului, este foarte important sa ii oferi zilnic portia necesara.
Toti copiii au nevoie de afectiune fizica pentru o dezvoltare emotionala echilibrata.
Aceasta idee am auzit-o chiar si in conferintele sustinute de Parintele diacon Sorin Mihalache.
Primul element esential in stabilirea unei relactii afective cu propriul copil, enumerat de dumnealui era chiar : ATASAMENTUL FIZIC.
Ce inseamna asta? Pai, pe scurt: mangaieri, sarutari, harjoneli, pupaturi, toate aceste contacte fizice de care copilul are mare nevoie pentru o dezvoltare armonioasa atat fizica, cat si spirituala, prin stimularea nervului vag ce are urmari benefice atat asupra comportamentului si relatiei copil-parinte, dar si asupra unei functionari mai bune la nivelul organelor viscerale, spunea dumnealui.
Stiu, pare ceva banal. Si eu am crezut ca acest lucru este firesc si de la sine inteles, desi exista si:
-parinti care cred ca prea multe mangaieri, pupaturi, i-ar putea rasfata pe copii si ca in loc sa devina independenti, puternici, ar ramane prea mamosi, agatati de fusta mamei pentru tot restul vietii.
-parinti care se tem sa mai aiba un al doilea copil de teama de a nu il mai putea iubi la fel de mult, din lipsa de resurse.
Eu cred ca iubirea nu se poate masura cu cantarul si atata cata ai trebuie apoi sa o distribui in mod egal in functie de numarul de copii.
In ce priveste prima categorie, i-as sfatui pe parintii care se tem sa isi sarute copiii, sau sa ii imbratiseze, sa le adreseze un cuvant dulce atunci cand copilul, de pilda, cade si se loveste sa nu se teama ca "sarutul tamaduitor" al mamei poate deveni prilej de rasfat pentru copil. Si pana la urma, ce poate fi rau in a-ti rasfata copilul, aratandu-i iubirea? Si un adult are nevoie de rasfat (a se vedea iubirea sotului pentru sotie si invers, dar a nu se confunda rasfatul iubirii cu cedarea in fata unui tantrum, cumparandu-i jucaria dorita aici si acum).
Iar in ce priveste cea de-a doua categorie, eu nu pot decat sa constat, ca in cazul meu, iubirea a crescut exponential cu numarul de copii pe care ii am.

Gary Chapman spune ca atat fetele cat si baietii au nevoie in  masura egala de manifestarea iubirii parintelui prin contactul fizic si sustine aceeasi idee si in ce ii priveste pe adolescenti, cu anumite rezerve si exprimate in mod adecvat varstei si sexului copilului.

Cum recunosti un copil care are ca principal limbaj de iubire mangaierile fizice?
Pentru ca fetita mea mijlocie se incadreaza in acest tipar, nu mi-este greu sa trasez pe scurt care sunt manifestarile specifice acestui tip de limbaj:
1 - copilul asteapta si cere sa ii fie aratata iubirea prin acest contact fizic intr-un mod foarte expresiv (pana la o varsta, banuiesc, posibil ca dupa sa urmeze retragerea, inchiderea in sine, nesiguranta exprimarii sentimentelor etc, daca rezervorul iubirii nu ii este umplut la timp).
Fetita mea, Irina, se aseza langa mine si imi lua efectiv mana si incepea sa se mangaie pe picioare sau pe maini cu ea. Iar eu nu intelegeam, pe atunci, de ce nevoia asta avand in vedere ca oricum ea era cea mai alintata fizic dintre toate, pentru ca intuisem cumva aceasta nevoie de afectiune a ei, doar ca pe atunci nu stiam ca trebuie sa am grija zilnic sa ii ofer "portia" de mangaieri si mai ales, in momentele neutre, nu atunci cand o cerea ea in mod explicit.
2 - copilul va "cersi" afectiunea aceasta fizica de la un oricare alt adult aflat in preajama, pe care il simte mai aproape si mai dispus sa ii umple rezervorul iubirii prin contactul fizic.
Asta poate deveni o situatie destul de periculoasa, mai ales pentru o fata ajunsa la o varsta a adolescentei, de pilda, cand nu suficient de bine dezvoltata sa isi dea seama de pericolele ce o pasc, se poate arunca in bratele oricarui baiat/barbat care ii ofera un contact fizic daunator.
3 - copilul iti marturiseste iubirea mai des decat o fac fratii/surorile prin manifestari atat fizice (vine sa te mangaie, se arunca in bratele tale, te saruta adeseori, isi petrece uneori timpul alaturi de tine, in bucatarie sau oriunde ai treaba, chiar si atunci cand ar putea sa se joace cu fratii/surorile sau alti copii), cat si verbale (iti marturiseste mai des "Te iubesc", iti face adeseori complimente).
Dar atentie, poate sa isi marturiseasca aceasta iubire si fata de alte persoane: frati/surori (care pot deveni iritati din cauza acestei insistente), bunici sau prieteni de familie mai apropiati. Cum va fi cand crescand, isi va exprima aceasta iubire fata de persoane straine si nedemne de incredere?

 Asadar, acestea fiind spuse, am ajuns la propria-mi concluzie:
-NU trebuie asteptat pana cand copilul se arunca efectiv in bratele tale si isi cere portia de afectiune pentru ca este posibil sa o faca fix in momentul in care iti este imposibil sa i-o oferi (gatesti, faci curatenie, esti intr-un apel important, sau trebuie sa il linistesti/alaptezi pe cel mai mic).
-NU trebuie indepartat (mai ales folosind cuvinte aspre gen: Lasa-ma acum, nu am timp de tine? Nu vezi ca am ceva de facut? Nu-ti gasesti si tu ceva mai bun de facut decat sa stai atarnat de fusta mea? etc) ci mai bine gaseste un ragaz de cateva minute. Te incredintez ca aceste cateva minute vor avea efectul scontat!
-NU trebuie comparat cu ceilalti frati si surori (De ce nu te duci sa te joci si tu cu ceilalti? Nu vezi ca surorile, fratii tai nu stau lipiti de mine asa cum o faci tu etc) pentru ca fiecare are un alt limbaj de iubire, iar comportamentul lor este determinat in cea mai mare masura de acest lucru.
-NU trebuie sa alimentam teama de a ii creste pe copiii care manifesta acest tip de limbaj ca fiind niste "dependenti", "atarnati de fusta mamei", "incapabili de o relationare normala", ci dimpotriva, sa avem in cap ideea ca tocmai prin faptul ca isi primesc in mod constant partea de afectiune ceruta, ei vor ajunge adulti capabili sa isi dezvolte relatii normale, mai ales cu cei de sexul opus.
-NU trebuie sa ne limitam mangaierile fizice doar din partea unui parinte. Atat mama, cat si tata au un rol important prin exprimarea acestui limbaj de iubire. Mamele au, in general, ca mod de manifestare, sarutarile, imbratisarile, mangaierile, pe cand tata poate sa isi exprime iubirea fizica prin harjoneli (chiar si fetele au nevoie de asta, nu numai baietii!), aruncat in sus, rostogolit....tot felul de activitati de acest gen care includ neaparat CONTACTUL FIZIC.

NU UITATI: Mentineti rezervorul plin!