Arati empatie, castigi bucurie

 

Mai nou, toată lumea vorbește de empatie. Peste tot auzi sau citești sfaturi despre cum sa fii empatic cu celalat, altfel spus, sa te pui în papucii lui si gandindu-te cum se simte, sa reacționezi în felul in care ti-ar plăcea ție sa o facă altul, dacă ai fi tu persoana în cauză. Cu alte cuvinte, sa pui în aplicare sfatul creștinesc, REGULA DE AUR: Ce ție nu-ți place altuia nu-i face!(Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Luca 6, 31).).

Toate bune și frumoase, dar cum arăți empatie unui copil, care fireste, nu are probleme la fel de "serioase" și se smiorcaie pentru ca nu își găsește jucaria fix când tu trebuie sa pleci pe ușa ca altfel întârzii la serviciu, sau se cearta cu sora a nu stiu cata oara într-o singura zi?

Dr. John Gottman explică în cartea sa, Parenting- Cum sa crestem copii inteligenți emoțional câțiva pași simpli care, va spun sincer, fac minuni:

1. Fii conștient de emoțiile copilului tău

Asa e, poate parea epuizant sa iti vezi și sa auzi a nu știu cata oara copilul plângând ca sora s-a uitat urat sau ca a desenat mai frumos și sa crezi ca nu e nimic de făcut, sau ca e de ajuns de câte ori i-ai explicat cu argumente logice și tot nu pricepe.

Eu una încetasem demult cu argumentele logice pt astfel de situații descrise mai sus și altele de acest fel cu care ma confrunt mult prea des ca sa mai pot găsi mereu alte și alte explicații bazate pe logică. Pur și simplu luam copilul in brate și-l mângâiam,  dar acum, citindu-i cartea lui Gottman am aflat ca nu e suficient, trebuie sa empatizez cu el, aratandu-i ca știu și înțeleg ce simte, eventual numind și sentimentul în cazul în care il identific corect : furie, invidie, gelozie etc. Ce-i drept, noi avem o cultura care nu ne permite sa acceptam ca astfel de stari/ sentimente sunt bune. Nimeni nu spune ca trebuie sa le identificam ca fiind sentimente pozitive, însă ele exista, noi toți ne confruntam cu ele, ca adulți, și fireste și copiii le au, doar ca ei nu le recunosc, și nici nu știu cum sa se comporte când le au. Aici este rolul nostru...sa le canalizam energia pentru a le înfrânge, nu pentru a le ascunde sub preș prin sfaturi de genul : Taci, nu mai plânge ca un bebeluș! sau Esti copil mare, inceteaza cu comportamentul asta!

2. Folosește emoția pe care o simte ca o șansă de apropiere și învățare 

Cu alte cuvinte, bucura-te ca vine copilul la tine sa se jeleasca, caci e sansa voastră sa fiți apropiați sufletește, sa ii arăți ca iti pasa de el, chiar daca e vorba doar de o mica julitura, sa ii spui pe langa cuvinte de alint și altele din care poate câștiga/invata ceva.

De pilda, la noi când jucam jocuri, inevitabil una trebuie sa sufere ca pierde. Ce poate invata cel care pierde din empatia pe care i-o arata parintele: ca cineva ii înțelege frustrarea și ca ascultandu-l și el la rândul lui poate sa empatizeze data viitoare cu cel care va fi pierzător și eventual și sa îl ambiționeaze constructiv dacă poate fi ceva ce poate sa mai învețe că la jocul următor sa se descurce mai bine.

La noi asa s-a întâmplat când Irina (6 ani) a venit plângând la mine de la scoala ca la un joc de memorie cu învățătoarea a pierdut de fiecare data. Deși mie îmi spunea toate aste plângând, sora-sa Sofia e ce care a sărit sa o ia în brate și seara înainte de culcare, cand am mers sa le citesc povesti, le-am găsit simulând jocul de memorie, explicandu-mi: "Pentru exersare, ca mâine dacă îl mai joaca, sa se descurce mai bine".

3. Validează sentimentele copilului.

Adică arata ca înțelegi ca e trist, frustrat, mânios, invidios, explică de ce și cum am putea sa depășim aceste sentimente, încercând nu din prima sa dai sfaturi (depinde de varsta) ci mai intai sa vezi dacă are idee ce ar putea face singur si mai ales, dezvăluie-i din propria ta experienta situații in care te-ai simțit asemeni lui.

Sofiei ii e foarte greu sa renunte la ceva al ei, ea chiar si dacă primește ceva mai urat decât surorile ei (sa zicem culoarea creionului ei nu e la fel de frumoasa ca a surorilor) pur și simplu are un simt al proprietății foarte dezvoltat și nu mai renunță la el cu nici un chip. Plânge când vede cu cata ușurință Irina cedează în favoarea ei. O doare ca ea nu poate doar ca comportamentul ei nu asta da de bănuit dacă nu ii recunoști sentimentul. Eu am ajuns sa o cunosc pentru ca, ca copil, eram la fel ca ea (si acum ca adult ma mai lupt încă cu aceasta patima) si atunci tot ce trebuie sa fac e sa merg lângă ea, sa o mângâi pe pătura pe care si-o trage cu totul peste cap și sa ii povestesc un episod de acest gen din copilăria mea și asa, fără vorbe din parte ei, la un moment dat conflictul se încheie.

4. Ajuta copilul sa isi eticheteze emotiile.

Adică ajută-l pe copil sa identifice corect ce simte pentru ca e posibil nici el sa nu știe de ce lui ii vine sa plângă pentru ca se desparte de bunici (cazul Sofiei mele) cand alții sar în mașină, se prind repede în centuri și întreabă de ce nu plecam mai repede ( cazul Irinei mele). 😅

5. Stabilește limite in timp ce ajuți copilul sa isi rezolve problemele.

Limitele sunt o forma de educatie. Nu poți lăsa copilul de unul singur sa isi rezolve problemele, asa cum nu e indicat nici sa intervii chiar în toate cazurile. Dar odată ce limitele sunt stabilite, atunci și situațiile pe parcurs sunt mai ușor de rezolvat. La noi clar, unele limite sunt foarte clare (încă nu și pentru Tatiana la care trebuie sa mai lucrăm): nu țipam, nu lovim, nu aruncam și nu jignim ( de fapt asta cu jignitul nici nu cred ca am enuntat-o vreodată , nu îmi amintesc sa se fi jignit vreodată una pe alta).

Și respectam proprietatea celuilalt. În privința jucăriilor fiecare are dreptul la 3 jucării care sa fie doar ale ei și nimeni sa nu aibă voie decât cu acordul ei. Pentru celelalte jucarii funcționează regula : cine a pus primul mana pe ea. Dar doar Sofia are nevoie de jucării ale ei, celelalte nu sunt deranjate ca și altcineva se joaca cu ele.

PS: in poza, Sofia incerca sa o linisteasca pe Irina care era foarte suparata ca ii placea mai mult cum si-a facut sora-sa blazonul familiei. Nu stiu ce i-a spus, dar eu incercasem vreo 10 minute sa o ajut sa depaseasca tristetea, iar Sofia a reusit in mai putin de 1 minut😇