De ce noi si nu ei?

 

In urma postarilor mele pe tema relatiei de cuplu am mai primit si observatii de felul urmator: femeile au rabdat de-a lungul istoriei destule din partea barbatilor, acum e si vremea lor sa se ridice, femeile sunt si au drepturi egale cu barbatii, femeile sufera mai mult si trebuie sa simta si barbatii suferinta in aceeasi masura si altele de acest fel.

Candva, inainte de a avea copii mi s-a spus ca in loc sa fiu misandra (persoana care sufera de aversiune fata de barbati, adica antonimul lui misogin), asa cum fiecare din noi, cica, ar trebui sa manifestam pentru sexul opus, manifest mai degraba o atitudine misogina fix fata de specia din care fac parte.

Nu stiu de o fi asa sau nu, dar eu am incercat sa imi formulez parerile referitoare la rolul femeii si al barbatului (unul in raport cu altul si fiecare in raport cu familia intemeiata si societatea din care fac parte) pe baza unei credinte crestine, urmarind parerile unor Sfinti Parinti ai Bisericii despre toate aceste aspecte.

Iata ce am inteles eu pana acum:

- femeia are instinctul matern in insasi firea ei, ceea ce duce la un atasament mai mare si mai firesc de copiii pe care ii naste, iar din asta reiese ca este absolut absurd sa raspundem unor intrebari de felul celor pe care eu le-am mai auzit :Ce ar face barbatii daca ar trebui sa nasca? Cum ar indura ei chinurile facerii? etc. Odata ce Dumnezeu a lasat ca lucrurile sa stea asa si nu invers, ma gandesc ca a sadit in femeie si puterea de a duce la cap aceasta lucrare mantuitoare si deci frumos ar fi ca in loc de reprosul de a nu simti si sotii nostri aceleasi dureri, sa fim recunoascatoare ca ne este dat numai noua sa ne lucram talantii in acest fel placut de a participa la creatia lui Dumnezeu. 

- femeia este mai rabdatoare. Asta nu inseamna ca barbatii musai sa fie grabiti si impulsivi si toate femeile rabdatoare (ca doar la noi in familie lucrurile stau fix invers), dar rabdarea femeii consta in felul ei de a lucra la afectivitate, la capacitatea ei de a primi si a depasi suferintele de orice fel (fie ele fizice ori psihice), la felul in care se raporteaza la micro-universul ei (familia) sau la cel macro (lumea in care traieste).

- femeia este mai blanda si va avea un rol substantial de a aplana orice fel de conflict atat intre ea si sot cat si intre alti membri ai familiei mai restranse sau mai extinse. Cu alte cuvinte, atata vreme cat firea ta este mai pasnica, de ce sa nu te folosesti de ceea ce poti si stii sa faci prin insasi natura ta intrinseca, cerandu-i unuia caruia nu i-a fost daruit acelasi talant, sa implineasca si rolul lui si pe al tau, doar ca sa se poata revela egalitatea intre noi?

-femeia este mai sentimentala, de aici si durerea ei mai mare si suferinta mai adanca pentru tot felul de situatii ce apar in universul familiei, dar si in cel al lumii. Eu am plans cand am aflat ca ne-a ars bisericuta (si stiu ca multe femei au facut-o), insa sotul meu si-a imbracat haina si a plecat la locul faptei. Eu plang impreuna cu fetele mele cand le doare ceva, in timp ce sotul meu incearca sa gaseasca solutii. Stiu, nu este o atitudine cu care ma mandresc, dar asta este primul impuls, dupa care incep sa fac si eu ceva, dar cred ca pana la urma si starea asta de afectiune specifica firii femeiesti are rolul ei in diminuarea durerii, macar asa prin ...simpatie, nu?😐

Pentru ce atunci sa cerem barbatilor sa faca sau sa gandeasca lucrurile ca noi, de vreme ce, vorba Parintelul Constantin Coman, femeia trebuie sa fie femeie iar barbatul sa fie barbat?!