Mitul jumatatii pereche

 

Sa nu îmi spuneți ca atunci când erati adolescente nu ați auzit fetele din jur vorbind despre jumătatea perfecta pe care o așteaptă sau o cauta pentru a ajunge la un moment dat sa întemeieze împreună o familie. Orice fata visează la asta, nu?

Ei bine, mie întotdeauna mi s-a părut absurd acest mit pentru ca nu înțelegeam de ce unii ar putea fi atat de norocoși incat sa isi găsească aceasta jumătate asa ușor, în aceeași clasa, la locul de munca, în același oras sau chiar tara, iar alții, mai ghinioniști, sa nu aibă sansa sa călătorească în Japonia unde se afla jumătatea lor?

Dar în timp, citind carti de specialitate pe tema relației de cuplu, și mai ales literatura ortodoxa, am înțeles ca era corecta gandirea mea, doar ca nu știam nici eu de ce. 

Acum am aflat. 

- Pentru ca între un el si o ea dragostea nu e totuna cu indragostirea. La început te îndrăgostesti și e normal sa fie asa, doar ca motivele îndrăgostirii nu pot determina și o iubire adevarata, atâta vreme cât acestea în câțiva ani pot dispărea sau mult atenua.

De pilda, te îndrăgostiți de aspectul fizic al cuiva iar în câțiva ani acesta nu are cum sa mai rămână același ( ca femeie, mai ales, chiar si dupa numai o sarcina), dar și ca bărbat, ca doar nici el nu va fi calatorit pe tărâmul frumusetii fără bătrânețe și al vieții fără de moarte.

- Pentru ca dragostea nu inseamna sa iti placa de cineva cum canta, gândește, scrie (în cazul în care o fi vreun poet, scriitor), ci înseamnă să il accepți pe celalalt atat cu bune cât și cu rele și sa încerci sa ii fii alături nu numai la bine, dar mai ales la greu. Si desi asta este o vorba devenita expresie prea bine cunoscuta, e greu de înțeles ca a fi alături de cineva la greu nu inseamna ca aștepți sa se petreacă vreun accident major (Doamne ferește!) ca să ii arăți ca vei fi acolo sa ii împingi scaunul cu rotile, ci ca ii ești alături în toate încercările, frustrările, gândurile, tulburările pe care orice om le are, cred eu, zi de zi.

- Pentru ca dragostea adevărată se construiește în timp, adică în ani de zile. Nu poți spune ca simți dragoste fata de cel de care te-ai îndrăgostit atâta vreme cât motivele pentru care l-ai ales pot fi enumerate, de pildă aspectul fizic, manierele, intelectul, pentru ca atunci când iubești, iubești fără motiv, iar asta o poti face după ani de zile, când aspectul fizic nu mai este chiar cel de adolescent, nici manierele nu mai sunt tocmai cele de la început (nu ca ar fi frumos sa te porți atent cu soțul/sotia doar la început și apoi sa uiți cu totul), iar intelectul...stiu eu, cu vârsta, mai da și rateuri. 

- Pentru ca dragostea adevărată nu exista dintru început, ea pur și simplu se clădește în ani de zile, prin lepădari de sine, prin jertfe, prin sacrificii. 

Asa mi-am explicat eu și de ce multe relații de pe vremea când parintii erau cei care stabileau cu cine se vor căsători copiii lor, funcționau, deși aceștia nu se cunoscuseră inainte ( a nu se înțelege ca susțin neapărat acest tip de aranjament). Oamenii aceștia ajungeau sa se iubească pentru ca înțelegeau căsătoria în sensul ei adevărat, de taina, și se dăruiau unul altuia formând "un singur trup" Facere 2, 24 și luptând cot la cot pentru dezvoltarea unei relații armonioase, bazata pe iubire, pe dragoste.

- Pentru ca a iubi nu inseamna a fi îndrăgostit. Pur și simplu nu sunt sinonime. A fi iubit inseamna a fi veșnic în mintea și sufletul celuilalt. A iubi inseamna a fi veșnic UNA cu celălalt.

Concluzia la care am ajuns: NU exista o jumatate perfecta predestinata, DAR poate deveni prin iubire.