De ce depind reușitele copiilor nostri?

 Unii din noi putem crede ca reușitele copiilor depind de:

- noroc (aici intrând relațiile, banii, sănătatea);

- de cum vrea Dumnezeu (adevarat într-o oarecare măsură, dar avand în vedere ca El nu intervine in viața noastră, daca noi NU suntem dispuși ca El sa o facă, atunci nu poate fi vorba doar de cum vrea Cel de Sus);

- de cat vor învață (am senzația că cel mai puțin se susține acest ultim factor, oricum).

Eu cred însă ca acestea toate au rolul lor, dar însemnătatea cea mai mare o avem NOI, părinții lor.

E o viziune personală si nu cred ca e nevoie că toata lumea sa se alinieze conform ei, dar tot mai mult îmi permit să cred că viitorul copiilor mei depinde de :

- felul în care noi ne raportăm la viață, la Dumnezeu, la cât Îi permitem Acestuia să fie prezent în viețile noastre, la cât de mult Îi cerem ajutorul, in ce fel o facem și cât de mult Îi slujim prin faptele, vorbele si gândurile noastre;

- timpul pe care îl dedicăm lor, asta însemnând nu numai stând împreună in aceeași casă, poate pe aceeasi canapea, dar fiecare pe telefonul, tableta sau televizorul lui, ci plimbărilor dese, discutiilor pe diverse teme, jocurilor si lecturilor impreuna;

- felului in care ne adresam unul altuia ca parinti (prin jigniri, cuvinte depreciative, apelative rautacioase sau dimpotriva, vorbe de iubire, incurajari, sustineri) si lor, deopotriva (aici incadrandu-se si tonul folosit, care poate fi rece, distant sau plin de incarcatura afectiva);

- atasamentul fizic pe care il abordam in relația cu ei, dar si între noi, parintii. Am auzit si idei de genul Copiii trebuie îmbrățișați/pupati numai în somn sau mai rar ca sa nu fie răsfățați si Te iubesc sunt cuvinte mari pe care daca le spui prea des, își pierd din semnificație. Eu insa cred ca e normal sa îți afișezi toata afecțiunea de care esti în stare (iar dacă nu esti, din cauza ca... stiu eu...traume din copilarie, temperamentului tau mai rece,  ar trebui sa faci ceva exercitii sa o redobandesti de dragul si spre folosul copiilor tai);

- ascultarii si validarii emoțiilor prin prezența atât fizică cât și emoțională, încurajarea și afișarea sinceră a empatiei nu neapărată prin sfaturi sau rezolvări rapide, ci prin găsirea de soluții împreună.

Multi dintre cei care mă cunosc cred ca obiectivul meu este acela de a scoate niște înțelepte (mai ales in urma unor postări de aici prin care prezint activitățile noastre împreună) care vor ajunge studente la cine știe ce universitate prestigioasă, devenind cine stie ce savante si lucrand pentru cine știe ce companie de succes. 

Dimpotriva, eu am în gând si adesea le spun că am numai două motive pentru care facem toate astea:

 - să poată fi libere (în gândire, sa știe să discearnă binele de rau, să nu fie nevoite să se lase conduse de urzelile si părerile altora, sa poata vedea minunatia creației lui Dumnezeu si să Il poata slăvi prin tot ceea ce vor face) ;

- să își poata gasi un soț bun (da, cred că pregatirea lor intelectuală nu este necesară pentru schimbarea lumii prin participarea lor directa,  într-un mod fățiș, ci pentru transfigurarea lor în fete bune si ținte pentru băieții seriosi, cuminți, așezați, care sa le aprecieze pentru calitatea lor de viitoare soții și mame ale unor urmași ce vor duce măreția creației lui Dumnezeu mai departe). 

Si tot aici intră si varianta de a deveni mirese lui Hristos pe care unii nu o înțeleg  ca pe o chemare înaltă (crezând ca a deveni monahie e suficient să fii urâtă, proastă si fără noroc în viața) însă, eu, dimpotrivă, cred ca, a fi mireasa lui Hristos, este o chemare distinsă si ca nu te poti prezenta în fața Lui dezgolită de orice înțelepciune, fie ea chiar și lumească.