Concluzii dupa 12 ani de casnicie

 

 Poate nu sunt multi, dar suficienti acesti 12 ani pe care i-am sarbatorit impreuna duminica aceasta in asa fel incat sa inteleg unele lucruri care altadata mi se pareau nefiresti, nepotrivite, si sigur nu in concordanta cu vederile mele. 

 Pe unele din ele, marturisesc sincer ca le-am inteles abia de foarte curand, chiar daca am citit mult in ultimii ani pe tema relatiei de cuplu, doar ca poate nu era momentul sa le inteleg atunci. 

Sunt bucuroasa si recunoscatoare ca am reusit sa ma desprind de anumite preconceptii si sa descopar alaturi de sotul meu ca bucuria de a fi impreuna si iubirea unuia fata de altul au crescut exponential si ma intreb cum voi intelege lucrurile peste alti 12 ani si ce descoperiri voi mai face.

Pana atunci insa iata cateva din lucrurile pe care le-am inteles in acesti ani:

- Nu are rost sa incerc sa il schimb. Nu va fi niciodata altcineva decat cel de care m-am indragostit, iar faptul care il facea placut inimii mele inainte de casatorie era aceeasi imbinare a trasaturilor sale pozitive si negative (pe care toti le avem), doar ca eu eram cea care alegeam sa privesc unde imi placea inainte de casatorie si unde nu, dupa casatorie.

Acum am inteles ca succesul unei casatorii reusite consta intr-o imbinare a laturilor noastre de orice fel intr-o unitate care sa ne convina amandurora. 

Spun asta pentru ca stiu ca si eu am cazut candva in plasa de a crede ca altii au o casnicie perfecta pentru ca cei doi sunt perfecti sau....se potrivesc, dar acum stiu ca adevarul consta in acceptarea fiecaruia de a acoperi slabiciunile celuilalt si de a-l inalta/admira acolo unde exceleaza.

- Blandetea este caracteristica de baza a unei femei care aduce linistea si potolirea oricarei furtuni care inevitabil apare in orice casnicie fericita pentru ca ea presupune o cunoastere mai buna a celuilalt si efortul comun de a gasi solutia de mijloc.

A fi blanda ca sotie nu presupune ca niciodata nu te enervezi sau sa nu te superi (dintre noi doi, eu sunt in parte colerica, deci impulsiva si nerabdatoare, va imaginati cat de greu imi e sa raman de cele mai multe ori calma, iar el flegmatic - caracteristica de baza: Lasa-ma sa te las), doar ca blandetea femeii este o insusire cu care noi am fost pur si simplu inzestrate si efortul de a ne-o pastra este datoria noastra de a aduce linistea si calmul din camin prin potolirea oricarei furtuni ce se abate asupra noastra.

- Sa renunt la cicaleala nu inseamna sa renunt la a-mi expune parerile sau nevoile, ci sa adopt metoda blanda de a-l convinge (dar nu prin argumente sterile) printr-o atitudine blanda, afectiva, alegand momentele potrivite si invatand sa renunt atunci cand este cazul (spun asta pentru ca inainte deviza mea era Pana in panzele albe).

Am auzit si de varianta: Faca ce-o vrea, prefer sa nu il mai bat la cap, dar eu nu cred ca asta ar putea functiona pentru prea multa vreme din doua motive: unul, ca in timp se acumuleaza frustrari si imposibil sa nu izbucneasca mai tarziu si al doilea, ca unele aspecte legate de gospodarie sau cresterea copiilor chiar sunt responsabilitati care ne definesc pe noi, femeile si daca nu ne vom simti indreptatite sa avem un rol mai mare, e ca si cum nu am avea dreptul la nimic. Doar ca aici trebuie sa invatam ca asumarea rolului principal nu inseamna exclusivitate, altfel cadem in anarhie si riscul de a-l scoate pe celalat din ecuatie devine un factor de risc extrem de periculos. Felul de a organiza casa sau modul de a creste copiii, eu cred ca este intr-adevar o responsabilitate a noastra, dar intodeauna cu acordul celuilalt. Mda, e nevoie de multa finete...inca mai lucrez la ea. Deci nu folositi niciodata argumente de tipul Eu i-am purtat 9 luni in pantece, Eu m-am chinuit sa ii nasc sau Daca tu te ocupi de masina, e treaba mea sa aleg culoarea mobilei. Eu am facut-o si nu va puteti imagina un flegmatic care scoate fum pe nas. Poate deveni mai furios decat un coleric cunoscut pentru iesirile sale de acest fel.

Dar atata vreme cat rolurile sunt impartite echitabil (NU egal!), orice sot indragostit de sotia lui ii va da mana libera acolo unde el nu numai ca nu se pricepe, dar nici nu manifesta vreun interes.

-Sa nu il compar cu nimeni altul. Recunosc, obisnuiam si am realizat ca gresesc atunci cand am patit acelasi lucru si nu mi-a fost deloc pe plac. Asa am realizat ca nu excelez in toate nici eu asa cum nici el nu o poate face si ca e de dorit sa pulsam fiecare pe ceea ce facem bine pentru a ajunge la un consens care confera fericirea casei noastre.

- Sa ii ofer libertatea de care are nevoie fara reprosuri, cicaleli sau apropouri. Despre libertatea lui am inteles ca are nevoie la putin timp dupa casatorie, doar ca eu credeam ca dozarea ei trebuie sa o fac eu si bineinteles cu pretentia de a sti totul nu din gelozie (din fericire, nu am trait acest sentiment decat in vis si marturisesc sincer ca e groaznic) ci din credinta stupida ca asta inseamna a fi impreuna la bine si la rau. Acum nu mai e nevoie sa fac un interogatoriu complet caci in cea mai mare parte confesiunea cu detalii cu tot vine de la sine alaturi de acum-cunoscuta concluzie  Nu pot sa cred ce ai facut din mine, inainte nu as fi putut sa iti dezvolt doua propozitii despre ce am facut, iar acum ajung sa iti dau atatea detalii nesemnificative fara sa mi le ceri😁.

- De cand am citit despre temperamente si limbaje de iubire tot mai mult tind sa urmaresc si sa ma comport conform concluziilor pe care le-am tras si desi sotul meu fiind flegmatic si avand ca limbaj timpul impreuna, am neglijat un aspect important: acela al cuvintelor de apreciere. Asadar, am inteles, chiar daca mai tarziu, ca orice barbat apreciat suficient de sotia sa, va face eforturi pentru a se ridica in permanenta la standardele ce i se cer pentru ca orice barbat vrea ca sotia lui sa ii fie prima admiratoare sincerca si autentica.

- Un barbat intotdeauna va dori si se va astepta ca cunostintele lui generale sa fie superioare celor ale sotiilor (stiu ca poate suna meschin sau misogin, dar nu e vorba de asta ci de faptul ca doar in felul acesta ii conferi unui sot siguranta ca e capabil sa fie conducatorul/capul unui trib: familia lui). Eu credeam ca trebuie sa fie un fel de concurenta, fiecare sa exceleze in domeniul sau, doar ca acum stiu ca "Femeile inteligente nu uita niciodata ca barbatii lor se vor mandri cu ele daca vor sti sa nu iasa in evidenta, ci sa ii puna in evidenta pe sotii lor" Charlie W Shed, Scrisori Caterinei.

- Sa pastrez momentul dezlantuirii unei certe doar acasa si sa nu il vorbesc niciodata de rau in fata altcuiva. Si aici am dat-o in bara si stiu ca desi nu sunt multe lucruri care sa il irite pe unul ca el (flegmatic fiind), astea doua l-au scos de-a dreptul din fire si atunci am inteles pe deplin sensul expresiei "Rufele nu se spala niciodata in public".

- Nu exista egalitate intre barbati si femei si cred ca asta este cumva cea mai dificila lectie de insusit in ziua de azi avand in vedere ideologia feminista, doar ca recunosc ca pentru mine nu a fost greu, eu nefiind niciodata adepta acestei ideologii insa nu intotdeauna m-am manifestat potrivit credintei mele. Acum cred ca atunci cand ajungi sa daruiesti mai mult decat te astepti sa primesti (dar sa ajungi sa o faci din dragoste, nu mecanic sau razbunator), atunci si numai atunci balanta, desi nu egal impartita in atributii, se mentine intr-un echilibru ce poarta numele de CASNICIE FERICITA.

- Grija pentru aspectul exterior chiar conteaza. Eu multa vreme am interpretat gresit cuvintele de genul Eu te iubesc oricum, stai linistita. Asta nu inseamna ca nu ma iubeste sau nu ma va mai iubi cand voi ajunge garbova, fara dinti si cu parul complet alb (de ne va ingadui Domnul sa fim impreuna pana la varsta aia), caci asta inseamna ca am ramas doar la nivelul adolescentin al atractiei fizice, doar ca grija pentru cum arat nu presupune altceva decat atentia mea, ca femeie, pentru cel caruia vreau sa plac. Nu e nevoie neaparat de mers la salon sau petrecut ore in sir in fata oglinzii, ci e nevoie de un timp acordat mentinerii acestui aspect pentru ca asta presupune ca stiu ca el este acolo si vreau sa ii faca placere sa isi priveasca sotia. Iar sotul chiar vrea sa stie ca sotia se gandeste la el.

- In ce priveste relatia trupeasca, credeam, ca orice alta femeie, ca legatura aceasta trebuie exprimata nu numai mecanic, ci print-un comportament adecvat, atmosfera romantica si ca bineinteles, barbatul este "un pacatos" ca numai la asta se gandeste, iar femeia este "o virtuoasa" caci ea se poate multumi numai cu mângâieri si imbratisari si celebrul stat de vorba. 

Imi doresc pentru cele 4 fete ale mele sa nu le ia tot atat de mult timp (dar de asta ma voi ocupa eu sa le explic la varsta potrivita) cum mi-a luat mie ca firea lor nu este pacatoasa ci ca e vorba de o constitutie anatomica, de anumite glande care au nevoie de relaxare si ca un barbat are nevoie de acest lucru mai mult poate decat o femeie, nu pentru ca doar la asta ii sta capul ci pentru ca asa este biologic programat. 

Nu vreau sa intru prea mult in detalii, pentru ca tine de fiecare familie cum isi va doza aceasta taina a relatiei trupesti, dar stiu ca acum am inteles ca totul depinde tot de noi, sotiile, de felul in care ii vom ajuta sa se indrepte in directia aceea romantica la care fiecare din noi viseaza printr-un amestec bine dozat de "sfintenie si strengarie" Charlie W Shed.