Despre "bucuria" de a merge la scoala

 

Inainte de a merge Sofia la scoala, auzeam adeseori preocuparea altor mamici fata de lipsa bucuriei pe care o manifesta copilul in relatie cu scoala. Ma intrebam si eu atunci cum voi reactiona, care va fi atitudinea mea atunci cand copilul meu nu va sari in sus de bucurie ca merge la scoala.

Iata-ma ajunsa in al doilea an de scoala al Sofiei si in fata aceleiasi atitudini lipsite de entuziasm😄 pe care ea o manifesta fata de scoala, dar cu aceeasi atitudine detasata pe care am avut-o chiar si cand a inceput clasa I (cand majoritatea copiilor sunt bucurosi, curiosi, interesati de ceea ce se va intampla la scoala, dar nu si in cazul ei😇).

Ea, cum am mai spus si in alte postari, este un copil conservator, caruia nu ii plac prea tare schimbarile, asa ca nici cand parasea gradinita si urma sa mearga in clasa I, nu s-a bucurat, iar eu nu m-am ingrijorat. Dimpotriva, ingrijoarea mea mare era ca va fi atat de serioasa in ce priveste scoala incat va plange daca nu va lua tot timpul cele mai bune calificative. Slava Domnului, nu a fost cazul!😌

Ramane insa un copil responsabil, care isi face, in cea mai mare parte din timp, singura temele, care accepta sa lucreze si suplimentar fara prea multa bataie de cap, care citeste si isi cultiva cunostintele cu multa staruinta si preocupare.

De ce NU cred ca ar trebui sa ne ingrijoram atunci cand copilul nostru nu este "incantat" ca incepe scoala:

-pentru ca nu cred sa existe multi copii care sa iubeasca trezitul de dimineata ( si ca adult, recunoste, nu iti este foarte lesne sa te trezesti cu noaptea-n-cap si sa pornesti la lucru - poate doar in ziua de salariu😀);

-pentru ca nu cred sa existe multi copii care sa nu prefere joaca in detrimentul invatatului (si e firesc sa fie asa, joaca este o forma de invatare, mai bine pliata pe varsta si preocuparile lor - citeste despre asta si aici);

-pentru ca nu cred ca exista multi copii care vad beneficiile invatatului acum (pentru asta trebuie ajutat si sa ii fie explicat cu vorba buna si nu cu celebra amenintare pe care o auzeam de la toti parintii, cand eram eu copil: Daca nu inveti carte, te trimit cu caprele/oile/la curatenie pe strazi etc);

-pentru ca nu cred ca exista multi copii care sa prefere un mediu strain in defavoarea mediului familial; (nu stiu altii cum sunt, dar eu ma bucur tare sa stiu ca Sofiei ii place sa isi petreaca timpul cu noi si nu cu altii straini);

-pentru ca nu cred ca exista multi copii care sa accepte cu usurinta sa stea in banca nemiscat cateva ore si sa indeplineasca anumite cerinte ( hai sa recunoastem, la sedinte sau traininguri, nu iti vine sa dormi, daca subiectul nu este suficient de interesant si interactiv?😀).

Acestea fiind spuse, voiam doar sa va asigur ca nu e motiv de ingrijorare daca un copil nu asteapta topaind intr-un picior, sa inceapa scoala. Important este, in schimb, (si cred, personal, ca acesta este rolul nostru, al parintelui, intr-un procent mai mare decat al educatorului) sa ii insuflam dragostea pentru cunoastere, pentru nou, pentru frumosul din spatele cifrelor, literelor buchisite in carti.

PS: Daca aveti copii care plang fie cand merg, fie cand se intorc de la scoala, daca se lupta sa va convinga de faptul ca scoala este un loc in care nu vrea sa mai mearga, daca se "imbolnaveste" des si mereu gaseste motive pentru a nu mai merge acolo, mai bine incercati sa gasiti o explicatie, care cu siguranta nu se regaseste in cele expuse mai sus. Si o solutie, cat mai rapida!