Cum le-am spus fetelor ca vor mai avea o surioara?

Nu mi-am facut griji pana la sarcina asta si nu am citit nimic pe aceasta tema, desi stiu ca as fi putut gasi articole interesante si stiu ca exista chiar si carti care abordeaza aceasta problema.

Am mers pe instinctul matern si nu am facut nimic altceva decat sa le vorbesc fetelor din timp despre bebelusul din burtica, pe care Dumnezeu l-a sadit acolo, care urmeaza sa vina in familia noastra, de care trebuie sa avem grija si pe care trebuie sa il iubim mult, mult, mult de tot.

Cand Sofia avea mai putin de 2 ani si surioara ei, Irina era in burtica, mi s-a spus de multe ori ca voi avea mari probleme de gelozie din partea ei doar pentru ca nu accepta un alt copil sa se apropie de mine si devenea un pic agresiva (ceva neobisnuit pentru temperamentul si caracterul ei pasnic). Dar eu nu m-am speriat, ci am mers mai departe pe ideea ca acea atitudine a ei era fireasca (voi incerca intr-o alta postare sa explic despre cum vad eu relatia dintre copil si parinte si gelozia care apare cand intervine o terta persoana, fie aceea chiar si tatal) si ca venirea surioarei nu va fi motiv de gelozie atata vreme cat ii voi arata ca si pana acum, aceeasi dragoste.

Insa inainte de a fi insarcinata cu Natalia, discutand numai despre probabilitatea aparitiei unui noi bebelus, Sofia era cea care respingea ideea. Nu am inteles de ce, nici ea nu mi-a putut da un motiv, spunea simplu : Nu mai vreau alt frate sau sora.

Recunosc, am fost un pic ingrijorata, si chiar am incercat sa inteleg care ar fi motivul ei, punand-o in fata altor copii despre care stiam (sau credeam ca stiu) ca s-ar bucura sa mai aiba alti frati. Nici atunci nu am aflat motivul. Atunci cand Natalia exista deja in burtica, iar eu trebuia sa le dau vestea, am avut o oarecare teama, insa au explodat de bucurie toate 3( fix ca in imaginea de mai sus😀), iar Sofia nu a stiut sa imi raspunda de ce a zis candva ca nu si-ar mai dori o/un surioara/fratior.

Acum, ma gandesc ca ea, fiind o fire conservatoare, careia nu ii plac schimbarile, pur si simplu se temea de o schimbare, de teama ca la noi in casa nu vom mai incapea (avea dreptate, a trebuit sa ne mutam) si inclin sa cred ca acesta e motivul principal avand in vedere ca desi am trecut de la apartament cu 2 camere, la casa cu gradina si propriul loc de joaca, ea a fost singura care a suferit si si-a luat la revedere aproape cu lacrimi in ochi de la apartamentul in care locuise 7 ani. Da, asa este ea, o melancolica.

Ce cred eu ca a ajutat foarte mult pentru consolidarea relatiei dintre ele si noul bebelus si eliminarea oricarui sentiment de gelozie:
1.Le-am anuntat din timp ca urmeaza sa mai vina un alt bebelus in familie si le-am povestit un pic despre ce presupune acest lucru. Am subliniat punctele forte.
De pilda, eu le spuneam ca va ramane in permanenta in familia noastra si ne vom distra mai mult cand vom juca anumite jocuri (gen teatru, caci in felul asta vom acoperi mai multe personaje - jocul nostru preferat in familie a fost dintotdeauna TEATRUL, iar eu am preferat sa le prezint avantajele decat sa le spun ca vor avea de impartit jucariile).
2. Le-am vorbit cat am putut de des despre bebelusul din burtica, asa incat mi-amintesc ca se dadeau jos de la masa sau se opreau din joc doar ca sa vina sa mangaie burtica si sa pupe pe bebe.
3. Le-am citit poezii sau povesti care punctau avantajul de a avea mai multi frati. Stiu ca poezia lui Grigore Vieru "Bucurati-va mai pici/Nu c-aveti de toate/Bucurati-va atunci/Cand aveti un frate" era una din poeziile noastre preferate in perioada sarcinilor mele😉
4. Cand bebelusul era adus acasa, am incercat sa nu ne concentram amandoi, si eu si sotul pe el, ci unul sa preia sarcina de a se ingriji de ele.
5. Le-am implicat pe fiecare in parte in treaba noastra cu bebelusul: aducerea unui scutec, aruncatul scutecului la gunoi, adusul unei hainute, impinsul la carucior, inchisul unei curele la manduca etc. Era bucuria lor cea mai mare sa poata face ceva. Mai ales la baie, erau incantate sa mangaie corpisorul acela matasos al bebelusului si sa il unga cu sapun si apa.
6. "Ne amuzam" pe seama bebelusului, spunandu-le cat de "smiorcait" si "cacacios" este, incercand astfel sa le intaresc credinta ca nu vor avea motive sa se teama niciodata ca locul lor va fi candva sau cumva ocupat de o fiinta atat de neputincioasa, ci ca dimpotriva, aceasta fiinta neajutorata va avea nevoie de noi si de dragostea noastra ca sa poata creste mare. Acest lucru, am observat pe fetele mele, le dadea un sentiment aparte ca ele chiar au un rol foarte important si ca noi, ca parinti, fara ele, nu ne-am putea descurca cu bebelusul, iar in felul acesta teama de a nu mai fi iubite la fel de mult, sau de a imparti iubirea mamei cu surioara, disparea, luand locul preocuparii de a face orice ca rolul de sora mai mare sa fie cu totul implinit.