Copiii trebuie sa se teama de parinti?

Ideea acestei postari mi-a venit atunci cand Sofia m-a intrebat, in timp ce ascultam on-line, in aceasta perioada de carantina, Sfanta Liturghie, in apropierea momentului Sfintei Impartasanii: "de ce trebuie sa ne apropiem cu frica de Dumnezeu?".
Si atunci mi-am dat seama ca auzisem de foarte multe ori oameni care fac sau aleg sa nu faca anumite lucruri din frica de Dumnezeu, ca de pilda: "nu spal duminica haine ca ma bate Dumnezeu" (sau orice alta activitate care implica ceva treaba asumata intr-o zi de duminica) sau  "nu mananc de dulce in zi de post, ca ma vede Dumnezeu" (Dumnezeu vede oricum orice am face, dar nu din cauza ca ne vede trebuie sa postim, ci pentru ca fiind indragostiti de El, vrem sa petrecem ziua insemnata ca zi de post fiindca vrem sa fim alaturi de El in durere si tristete, iar la momentul Praznicului, sa ne bucuram impreuna cu El, SI [dar NU NUMAI] prin mancaruri alese).
Asta nu inseamna ca sustin munca in zi de duminica (si fetelor m-am straduit sa le explic de ce duminica alegem sa nu gatim, spalam, curatam etc, atata vreme cat ne stau la dispozitie alte 6 zile in care ne putem indeletnici cu astfel de treburi, insa daca in casa au reusit sa faca dezastru si firimituri sunt imprastiate peste tot, nu ma tem sa asez un pic lucrurile la lor si sa pornesc aspiratorul chiar si duminica fiind) sau le-am explicat si de ce noi postim si ca nu facem asta din frica de a atrage urgia lui Dumnezeu asupra noastra, ci doar din dragoste pentru un Dumnezeu al iubirii.

Prin analaogie cu aceasta frica pe care omul o intelege in mod gresit fata de Prea-Bunul Dumnezeu, exista si teoria potrivit careia femeia trebuie "sa se teama" de barbat. Nu am participat la prea multe cununii de-a lungul vietii mele, dar atunci cand le-am ascultat, am observat ca intr-adevar, exista pericolul pentru cel care nu a inteles rolul femeii si al barbatului in relatia lor cu Dumnezeu, sa priceapa din cuvintele pe care preotul le rosteste asa, nazal, accentuat si foarte prelungit: "Si femeiaaaaaa trebuie sa se teama de barbat", ca aceasta trebuie sa faca ascultare desavarsita, fara posibilitatea de a se apara si fireste, fara drept de replica. Si asta pentru ca nu au fost atenti la intreg textul citit din Apostol, care sustine ca si barbatul are ca datorie sa ingrijeasca de sotie, tot asa cum Hristos a avut grija de Mireasa Lui, Biserica.
Textul la care fac referire este acesta:
"Femeile sa se supuna barbatilor lor ca Domnului, pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este cap Bisericii, trupul Sau, al carui mantuitor si este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, asa si femeile, barbatilor lor, intru totul. Barbatilor, iubiti pe femeile voastre, dupa cum si Hristos a iubit Biserica, si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvant, si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica slavita, neavand pata sau zbarcitura, ori altceva de acest fel, ci ca sa fie sfanta si fara de prihana. Asadar, barbatii sunt datori sa-si iubeasca femeile ca pe insesi trupurile lor. Cel ce-si iubeste femeia, pe sine se iubeste. Caci nimeni vreodata nu si-a urat trupul sau, ci fiecare il hraneste si il incalzeste, precum si Hristos Biserica, pentru ca suntem madulare ale trupului Lui, din carnea Lui si din oasele Lui. De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va alipi de femeia sa si vor fi amandoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic in Hristos si in Biserica. Astfel si voi, fiecare asa sa-si iubeasca femeia, ca pe sine insusi; iar femeia sa se teama de barbat" (Efeseni 5, 22-33).

Ei bine, pornind de la aceste frici  m-am gandit ca aceiasi parinti pot cere ascultare si supunere oarba, crescandu-si copiii in frica si teroare, considerand ca e de datoria celor din urma sa implineasca toate poruncile celor ce le-au dat viata, pe principiul "eu te-am facut, eu te omor"?
Cum inteleg eu lucrurile in aceasta situatie? Asa cum este si cu teama de Dumnezeu, si asa cum i-am explicat si Sofiei atunci cand mi-a pus intrebarea, cred ca frica sau teama aceasta trebuie sa se nasca dintr-o iubire foarte mare fata de cel caruia alegi sa i te supui si sa iti incredintezi alegerile facute.
I-am explicat pe cat am putut de simplu ca Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al iubirii, care nu asteapta de la noi decat sa primim viata vesnica, iar pentru aceasta, si-a trimis Unicul sau Fiu ca sa ne invete care este calea pe care o urmam, dandu-si chiar viata pentru noi.

• Insa, daca alegem sa nu urmam aceasta cale, NU se razbuna pe noi, NU El este cel care ne pedepseste, ci noi ne alegem singuri osanda, pur si simplu alegand o cale pe care mergand, Dumnezeu nu ne poate apara pentru ca El NU este acolo.

I-am dat exemplul in felul urmator: Gandeste-te ca tu vrei sa mergi cu bicicleta pe o panta foarte abrupta, plina de obstacole, iar eu iti spun "Nu te duce acolo, e periculos, ai sa cazi" si totusi, neascultand si facand doar voia ta, vei cadea si te vei lovi foarte tare. Asta inseamna ca eu te-am pedepsit? Eu sunt cea care te-am osandit sa cazi? NU! Eu doar am stiut ce ar putea sa ti se intample daca vei iesi din raza mea de acoperire, tot asa cum si noi, atunci cand alegem sa mergem pe alte cai, decat cele ale lui Dumnezeu, ne atragem singuri pedeapsa, nu El este cel care ne-a blestemat sa ni se intample lucrurile acestea.

In incheiere, as adauga urmatoarele:
-copiii nostri sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi si trebuie sa ne purtam cu ei ca atare. Cand primim un dar pretios, nu il neglijam, de obicei, nu? Ci dimpotriva, il asezam la loc de cinste si il privim cu multa admiratie, asa cum trebuie sa o facem si fata de propriii nostri copii.
-copiii nostri sunt oglinzi ale sufletelor si cuvintelor noastre. Atata vreme cat sufletul nostru nu este curatat, iar cuvintele noastre sunt adeseori taioase si pline de manie, cum altfel ar putea sa se reflecte acestea in copilul nostru, daca nu prin imitare?
-copiii nostri sunt suflete nemodelate. Un olar nu se opreste din munca sa si invarteste continuu la roata, nereprosandu-i bucatii de lut nimic pe masura ce aceasta inca nu a capatat forma pe care el insusi si-a propus sa i-o dea. Asadar, cum putem cere unui copil sa fie altfel decat este, de vreme ce perioada de modelare inca nu s-a sfarsit, iar noi nu ne-am incheiat procesul acesta al educatiei?
-copiii nostri sunt suflete nevinovate (pana la o varsta cand devin constienti si responsabili de faptele lor) si nu le putem cere mai mult decat noi putem oferi. Nu avem dreptul sa le pretindem sa fie perfecti, asa cum noi insine nu suntem,
-copiii nostri sunt asemenea unor vlastare tinere care au nevoie de:
1.sol fertil (mostenirea genetica, pentru care nu sunt responsabili),
2.aer (deschiderea spre lume, spre ceea ce e frumos in Creatia lui Dumnezeu),
3.lumina (hrana spirituala, credinta pe care sa le-o transmitem nu numai prin cuvinte, DAR mai ales prin faptele noastre),
4.apa (lacrimile pe care le varsam in fata lui Dumnezeu si Maicii Sale atunci cand cerem ajutorul pentru ca lucrarea noastra sa aiba finalitatea dorita),
5.iubire (pe care o castigam nu prin forta, prin frica, prin teama, ci printr-o atitudine de dragoste, de afectiune, de respect, de reciprocitate).

Așadar, cum inteleg eu teama asta a omului fata de Dumnezeu, a femeii fata de bărbat (si invers) si a copilului fata de părinți? E ca atunci când il iubesti pe celălalt atât de mult încât te temi sa nu il superi in vreun fel si astfel te străduiești din răsputeri să faci lucrurile in asa fel incat sa nu ii aduci vreun motiv de mâhnire.
Ma gandesc ca e mai sănătoasă o teama ca aceasta, din iubire, decât o teama generată de frica de a nu fi certat, bătut, umilit. Nu? Altfel vom avea doar copii supusi, mici robotei, care atunci cand vor avea ocazia sa scape de acasa, vor fugi mancand pamantul si nu vor mai privi inapoi.

Voi ce parere aveti?