Mama, tata, eu cresc. Voi ce faceti?

Acesta este titlul unei conferinte sustinute de parintele diacon Sorin Mihalache la mica noastra bisericuta din Praga, careia mi-as dori sa ii fac un scurt rezumat pentru cei care nu au reusit sa il asculte pana acum pe Parintele, dar sunt interesati de educatia copilului nu numai sub aspect laic, dar si duhovnicesc.
Marturisesc ca eu, personal, de cand am avut primul copil, acest subiect m-a atras in masura in care mi-am dorit sa imi confer o siguranta ca in tot ceea ce eu credeam ca fiind metoda "infailibila" de a creste copii frumosi si sanatosi pentru a deveni buni crestini, se pliaza si pe sfaturile date de Sfintii Parinti sau de alti oameni cu o experienta mai vasta in cresterea si educarea copiilor.
Nu m-am sfiit in a-l citi nici pe Alfie Kohn (cu care nu am rezonat deloc), nici pe Aletha Solter (la care am regasit unele idei frumose, pertinente), dar si altii mai putin cunoscuti...insa dorinta mea a fost intotdeauna aceea de a cunoaste frumosul educatiei crestine, care le cuprinde si pe cele ale lumii acesteia, dar mai presus de toate, pune valoare pe anumite virtuti ce pentru secolulul nostru au devenit retrograde, negativiste, frustrante si fanatice.
Iata de ce, conferinta parinteluidiacon Sorin Mihalache merita a fi rezumata, dumnealui avand o experienta vasta in lucrul cu parintii si copiii, dar si una personala, fiind tata a 4 copii: 3 baieti si o fata, atingand si varsta critica a adolescentei (cea care, pana la urma, ne confera, noua ca parinti, cele mai mari temeri).
Nu am sa vorbesc aici despre destainuirile personale pe care dumnealui ni le-a facut, ci voi prezenta, pe cat pot eu de concis, doar ideile de baza pe care ni le-a subliniat ca avand un rol important in educatia copilului pe acest traseu periculos pe care urmeaza fiecare din noi sa il traverseze, prin educatia pe care le-o oferim pentru a ramane copiii nostri si nu ai lumii acesteia, sau si mai bine spus...copiii lui Dumnezeu.

1.Primul punct pe care l-a subliniat si asupra caruia chiar a insistat, a fost ATASAMENTUL FIZIC.
Ce inseamna asta? Pai, pe scurt: mangaieri, sarutari, harjoneli, pupaturi, toate aceste contacte fizice de care copilul are mare nevoie pentru o dezvoltare armonioasa atat fizica, cat si spirituala, prin stimularea nervului vag ce are urmari benefice atat asupra comportamentului si relatiei copil-parinte, dar si asupra unei functionari mai bune la nivelul organelor viscerale.
Stiu, pare ceva banal. Si eu am crezut ca acest lucru este firesc si de la sine inteles, dar mi-a fost dat sa intalnesc totusi si oameni aflati in extreme:
-parinti care cred ca prea multe mangaieri, pupaturi i-ar putea rasfata pe copii si ca in loc sa devina independenti, puternici, ar ramane prea mamosi, agatati de fusta mamei pentru tot restul vietii.
-si parinti care se tem sa mai aiba un al doilea copil de teama de a nu ii putea arata suficienta iubire, sau atentie, de parca iubirea se poate masura cu cantarul si atata cata ai trebuie apoi sa o distribui in mod egal in functie de numarul de copii.
In ce priveste prima categorie, constat cu stupoare ca sunt parinti care se tem sa isi sarute copiii, sau sa ii imbratiseze, sa le adreseze un cuvant dulce atunci cand copilul, de pilda, cade si se loveste. Nu inteleg de ce "sarutul tamaduitor" al mamei ar trebui sa devina prilej de rasfat pentru copil. Si pana la urma, ce poate fi rau in a-ti rasfata copilul, aratandu-i iubirea?Si un adult are nevoie de rasfat (a se vedea iubirea sotului pentru sotie si invers, dar a nu se confunda rasfatul iubirii cu cedarea in fata unui tantrum, cumparandu-i jucaria dorita aici si acum).
Iar in ce priveste cea de-a doua categorie, eu nu pot decat sa constat, ca in cazul meu, iubirea a crescut exponential cu numarul de copii pe care ii am. In ce priveste atentia, asta poate sa devina un subiect prea amplu, pe care sigur nu voi reusi sa il parcurg aici, dar tin sa amintesc ca, pe masura ce relatia parinte-copil este una crescuta sanatos dintru inceput, aparitia unui alt frate/sora nu ar trebui sa stirbeasca nevoia pe care o are fiecare copil in parte de a primi afectiune, atentie de la parinte.
E adevarat, ca sunt si situatii exceptionale cand mie personal mi se intampla ca toate 3 deodata sa aiba nevoie sa fie tinute in brate si mangaiate si sa cerseasca in acelasi timp afectiunea mea, iar eu sa ma simt coplesita de nevoia lor staruitoare de a le conferi in aceeasi secunda acelasi atasament fizic de care au ele nevoie. In general, lucrurile intra pe un fagas normal, cum spuneam, daca dintru inceput, relatia parinte-copil se construieste pe firescul lucrurilor, asa incat cei mari, fara sa le fie amintit ca sunt mai mari si ca trebuie sa cedeze locul celui mai mic (din punctul meu o greseala imensa, caci nu tine de varsta nevoia lor de a-si primi portia de atasament fizic cu parintele), o fac de bunavoie, prin simplul fapt ca lucrurile se asaza in firea lor. Unii copii vor avea intotdeauna mai multa nevoie de atasament fizic decat altii, iar noi ca parinti, nu trebuie decat sa fim atenti la acest lucru si sa le oferim fiecaruia partea ce li se cuvine.
Recunosc, nu este simplu, dar in tot cazul, NU IMPOSIBIL!
Aici, as putea adauga, ca lectura suplimentara, blogurile unor mame cu mai multi copii, pe care eu le urmaresc cu placere si de la care am invatat multe lucruri de folos:
https://cuibulancutei.wordpress.com/
http://raromecatona.blogspot.com/
https://dulcecasa.blogspot.com/
http://www.gsheller.com/

2.Un alt aspect important, amintit de Parintele este unul, la care recunosc, nu excelez, ci dimpotriva, mai am muuuult de lucrat: RABDAREA.
Spunea Parintele ca rabdarea noastra nu o aratam atunci cand suntem odihniti, sau cand toate lucrurile ne-au iesit asa cum ne-am dorit, iar copilul tocmai a spart o farfurie din setul tau preferat. Ci dimpotriva, rabdare dovedesti atunci cand esti de-a dreptul istovit, toata saptamana lucrurile ti-au iesit tot anapoda si colac peste pupaza, dupa nu stiu cate boacane, iti mai sparge si o farfurie din setul tau preferat.
Tot dumnealui spunea ca noi, ca parinti, inca de dimineata trebuie sa ii conferim copilului un buget de greseli...greseli la care sa te astepti sa le faca si aposteriori sa invete, cu ajutorul nostru, ca parinti RABDATORI, care sunt urmarile actiunii lui.

3.IDEALUL FLEXIBIL se refera la idealul fiecarui parinte de a-si vedea copilul devenind ceva, de cele mai multe ori, calcandu-i pe urme, in cazul in care experienta de viata este una satisfacatoare, dar si in caz invers, cand experienta ta de viata s-a dovedit una vitrega si din varii motive nu ai reusit sa te implinesti in vreun fel si faci tot posibilul sa iti implinesti acest ideal prin copilul tau, desi el nu este nici pregatit si nici nu manifesta vreun interes in acest parcurs dictat de parinte.
Cu alte cuvinte, daca esti medic, programator, economist, profesor (nu stiu cati ii incurajeaza totusi pe copii spre aceasta meserie, ci dimpotriva, ii descurajeaza, ceea ce poate sa aiba aceleasi urmari negative) musai copilul tau sa iti calce pe umeri, chiar daca el arata interes pentru altceva.
Educatia experientiala, marturisea dumnealui, daca este facuta asa cum trebuie, poate sa il conduca pe copil de la o idee ce pare sa ii fi captivat interesul pentru o vreme (de pilda sa se faca aviator, pentru ca iubeste avioanele) spre, de ce nu, profesor de biologie, pentru ca asemanarea intre avion si pasare, poate sa ii mute interesul de pe un subiect spre altul, fara sa iti fi exprimat in mod clar dezaprobarea fata de ceea ce il pasioneaza pe copil.
Parintele sublinia chiar ca este de datoria noastra ca parinti, nu numai sa nu ne impotrivim pasiunii pe care o nutreste copilul la un moment dat pentru un subiect, ci dimpotriva, sa ne aratam interesati intr-atat incat sa facem efortul de a cauta informatii pe subiectul cu pricina, cumparand reviste de specialitate, facand research pe internet, mergand la expozitii, muzee sau orice fel de activitate care sa ii confere copilului siguranta ca tu ca parinte ii intelegi preocuparea, asta nepresupunand  si o aprobare automata din partea ta, ca parinte. Doar ca folosind principiul picaturii chinezesti (pe care Parintele l-a pomenit adesea si care spune ca sta la baza intregii educatii, acceptand uneori infrangeri in fata copilului, infrangere pe care mai apoi o poti transforma in victorie, nelasand lucrurile asa pana nu il vei fi adus pe copil pe fagasul normal, in cazul in care acesta rataceste) vei reusi mai multe pe termen lung, decat impunerea propriei vointe ACUM si AICI, cand castigul este imediat dar cu repercusiuni negative asupra relatiei: COPIL-PARINTE.

4. SPIRITUALITATEA este partea covarsitoare in educatia copiilor nostri, caci fara un reper spiritual, copilul nu poate deveni, implinind toate celelalte puncte, decat un BUN CETATEAN. Iar cetateanul este o specie de om nou (ca tot am terminat de curand ORA 25 a lui Virgiliu Gheorghe - o carte senzatioanala, esenta vietii secolului nostru) , dar nu a se confunda cu "Omul Nou in Hristos", pentru care respectarea drepturilor minoritatilor, salvarea nu stiu carei specii de balene, aflate pe cale de disparitie, sau salvarea planetei de la incalzirea globala are un rol mai important decat salvarea omului de la pierzare: fie ea atat trupeasca, cat si/mai ales duhovniceasca.
In ce priveste educatia religioasa, Parintele sfatuia sa nu se transforme in indoctrinare, ci in discutie fireasca, treptata, adaptata varstei si interesului, cumulata cu experienta de viata, prin participarea la Sfintele Slujbe, prin programul de rugaciune facut in familie, dar si prin intalnirea cu oameni cu aceleasi principii de viata.
Chiar sublinia ca acest lucru este foarte important pentru copiii nostri, caci altfel, aceastia, inconjurati la scoala, de pilda, de copii crescuti dupa alte valori, i-ar putea usor influenta negativ si in perioada adolescentei, copiilor le este mai greu sa faca fata unui bulling si accepta mai usor renuntarea la principiile familiei, de dragul anturajului. Pe cand, atunci cand stie ca exista si alte familii si alti copiii ai acestor familii care cresc, zicea dumnealui, fara TV, fara telefon, participand la Biserica, la activitati pe langa Biserica, care postesc, se spovedesc etc, nici lor nu li se va mai parea atat de dificil sa faca fata provocarilor lumii acesteia si sa nu le mai fie atat de greu sa isi apere propriile valori, sustinand ca nu sunt chiar niste subiecti ai unor romane SF, ci copii absolut normali, doar ca preocuparile pot fi diferite si "mai sanatoase" (concluzie la care poate nu vor ajunge imediat, dar important este ca pentru inceput sa si-o insuseasca si sa nu se rusineze de ea).
Tehnologia trebuie sa lipseasca din viata copiilor in primii...multi ani de viata. De asta sunt convinsa ca nu e usor si fiecare dintre noi, ca parinte, va trebui sa stim care e limita si cand va trebui acceptat acest compromis, dar atata vreme cat ne inconjuram de oameni ce urmaresc acelasi tip de educatie pentru copiii lor, nu ne va fi imposibil sa ducem la implinire nici acest demers.

Cam asta este rezumatul conferintei "Mama, tata, eu cresc, voi ce faceti?". In speranta ca aduce foloase celor care vor citi acest articol, va doresc o saptamana usoara si sa va inarmati cu muuuulta RABDARE pentru toti anii ce vor urma...eu cu siguranta ma voi stradui sa ma imprietenesc cu ea tot mai mult, avand in vedere anii ce ma asteapta:)

foto: arhiva personala