Spargatorul de nuci
Cartea asta, aparuta la Universul Enciclopedic Junior, repovestita de An Leysen, este absolut potrivita pentru copii mai micuti, asa cum sunt fetele mele, caci cuprinde o sumedenie de imagini foarte reusite iar textul este prescurtat in asa masura incat povestea ramane la fel de captivata ca si originalul lui E.T.A. Hoffmann, dar fara a se pierde in prea multe detalii si descrieri ce nu sunt (inca! - sper:)) pe placul fetelor mele si le-ar adormi mai inainte de a fi ajuns la final. Stiu ca povestile sunt pentru adormit, dar eu tot imi mai doresc ca ele sa le fi ascultat in intregime si abia apoi sa isi continue firul magic al povestii in bratele lui Mos Ene.
Si pentru ca ne-a placut asa de tare povestea, si pentru ca de 3 ani incoace ne-am facut obiceiul de a merge inainte de Craciun la spectacoul de balet "The Nutcracker", anul acesta am incercat sa citim si varianta originala, intinzandu-ne pe parcusul unei intregi saptamani.
Cartea asta a aparut acum multi ani la Litera, impreuna cu Jurnalul national, a fost o campanie de promovare a lecturii printre si pentru cei mici, iar eu, o impatimita a povestilor si mai ales o mare visatoare in ceea ce priveste statutul meu de viitoare mama (cartea am cumparat-o in 2009, iar prima mea fetita s-a nascut abia in 2013 :)),nu am putut sa nu mi le cumpar, desi imi pare foarte rau ca nu le am pe toate din colectia asta promovata de Jurnalul national, caci stiu ca se dadeau ca painea calda, avand un pret derizoriu, pentru o carte copertata, cu multe ilustratii colorate si un CD atasat.

Comments
Post a Comment