Bunico, spune-ne o poveste!
Nu stiu de unde sa incep prin a prezenta aceasta carte minunata de care ma bucur ca Mos Craciun s-a gandit sa i-o daruiasca Tatianei.
Aparuta la editura Crisan si ilustrata de, de-acuma cunoscutul Tony Wolf, cartea are un format mare, ceea ce pentru mine inseamna un farmec in plus pentru un copil (e adevarat ca nu am aceasta confirmare de la fetele mele, ci privesc asta prin mintea unul adult, fost copil fascinat de carti, iar astea mari cu ilustratii colorate ma fermecau, imi pareau ca in spatele acelei coperti "uriase" asemeni unei porti de castel medieval, se afla ascunse cele mai misterioase taramuri in care abia asteptam sa ma afund).
Cartea contine 24 de istorioare cu animale. Nu are vreo legatura cu calendarul de advent, dar ma gandesc ca s-ar putea folosi si in perioada asteptarii Craciunului pentru a-i tine pe copii ocupati cu o mica istorioara in fiecare seara pana la Praznicul Nasterii Domnului.
Cartea este impartita in 2 parti si prezinta doua bunicute, bunicuta Ursoaica si bunicuta Iepuroaica, care sunt rugate de cei 12 nepoti ai fiecareia, sa li se spuna o poveste inainte de culcare. Povestea promisa li se va spune doar daca nepoteii respecta cateva reguli simple, cum ar fi terminatul mancarii din farfurie* sau spalatul pe dinti inainte de culcare, reguli numai bine amintite pentru fetele mele ca sa se obisnuiasca cu ideea ca nu este o tortura la care le supun eu, ci doar niste obiceiuri sanatoase pe care le deprind si alti copii.
Inainte de a-si incepe istorioarele, ni sunt prezentati pe rand nepotii celor doua bunicute, succint, scotand in evidenta un narav al fiecaruia din ei, pe baza caruia bunicutele vor spune o istorioara cu alte animalute ce "sufera" de acelasi narav si care printr-o intamplare oarecare ajung sa inteleaga faptul ca totusi e bine sa fii ceva mai bun, mai putin indaratnic, mai putin curios cand vine vorba de lucrurile altuia, sau mai indraznet cand e cazul. In afara aspectului ei minunat, in afara ilustratiilor ei fermecatoare sau a povetelor amintite mai sus, cartea asta chiar mai cuprinde si alte aspecte in fata carora eu imi scot palaria. De pilda, unul din ele este vocabularul. Sa ma explic...De cateva luni de zile, am inceput pentru fete un exercitiu de imbogatire a vocabularului, sau, sa ii zicem, un experiment prin care ma straduiesc sa introduc in vocabularul nostru, cuvinte pe cale de disparitie. Totul a pornit de la un sfat transmis de revista Familia ortodoxa prin care se incuraja aceasta lucrare de folosire a cuvintelor care incep usor-usor sa dispara din vocabularul oamenilor pana cand ar putea sa "moara' definitiv si doar in dictionare sa le mai regasim. Asa ca mi-am propus sa iau doua cuvinte pe saptamana si sa ma straduiesc sa le folosesc pe parcursul acesteia in discutiile mele cu fetele. De pilda, pentru saptamana aceasta avem stabilite "luare-aminte" si "naucit", cuvinte pe care nu mi-e greu sa le gasesc, caci nu fac altceva decat sa le notez pe cele la care sunt oprita pe parcursul lecturilor noastre de dinainte de culcare prin nevinovata intrebare "mami, dar ce inseamna asta?". Si am realizat ca raspunsul meu nu satisface intotdeauna curiozitatea, din varii motive: fie nu am reusit sa surprind eu intocmai raspunsul potrivit in cuvintele folosite drept explicatie, fie oboseala a castigat teren in detrimentul curiozitatii, asa incat peste alte cateva randuri doar, ne regasim in fata aceleiasi curiozitati in legatura cu acelasi cuvant explicat cu doar cateva minute inainte. In tot cazul, folosirea in context e dovedita a fi mai de folos nu numai in ceea ce priveste sensul unui cuvant, cat orice lucru cu care vrei sa ii deprinzi pe copii.
Revenind la Bunico, spune-ne o poveste!, povestioarele abunda in astfel de cuvinte frumoase si pentru ca am fost cu luare-aminte:), mi le-am notat sa le putem folosi in perioada urmatoare:)...dar farmecul acestei carti merge mai departe...pe langa tratarea naravului printr-o scurta istorioara despre un animal ce "sufera" de aceeasi urata insusire, cartea este si o mica enciclopedie despre curiozitati din lumea animalelor. Sa ma explic...sunt lucruri cu care eu m-am straduit sa le starnesc fetelor curiozitatea despre un animal sau altul, dar nu par sa isi fi insusit intru totul informatiile mele. De pilda, le-am spus de nenumarate ori, ca pe o curiozitate, despre ornitorinc ca fiind un animal ciudat, care in ciuda faptului ca este mamifer, face oua, asemeni unei pasari, dar nu au retinut-o. Acum a fost suficienta istorioara despre cangur si prietenul sau, ornitorincul, in care informatia nu este prezentata ca intr-o enciclopedie, ci pur si simplu frumos inglobata in text, asa incat pentru ele a fost exact de ce a fost nevoie ca sa o retina. Acesta a fost doar un exemplu, dar astfel de curiozitati din lumea animalelor se ragasesc in fiecare din cele 24 de povestioare, ce-i drept, mai putin in a doua parte unde sunt prezentate animalele domestice.
* a nu se intelege ca am obiceiul de a-mi obliga fetele sa isi termine cu orice pret mancarea din farfurie, ba chiar sunt impotriva acestei practici, ci doar le incurajez sa isi puna/sau sa le pun in farfurie mai putin, atat cat cred ca vor manca si mai bine sa ceara in cazul in care nu le-a fost suficient, decat sa facem risipa.
Cartea contine 24 de istorioare cu animale. Nu are vreo legatura cu calendarul de advent, dar ma gandesc ca s-ar putea folosi si in perioada asteptarii Craciunului pentru a-i tine pe copii ocupati cu o mica istorioara in fiecare seara pana la Praznicul Nasterii Domnului.
Cartea este impartita in 2 parti si prezinta doua bunicute, bunicuta Ursoaica si bunicuta Iepuroaica, care sunt rugate de cei 12 nepoti ai fiecareia, sa li se spuna o poveste inainte de culcare. Povestea promisa li se va spune doar daca nepoteii respecta cateva reguli simple, cum ar fi terminatul mancarii din farfurie* sau spalatul pe dinti inainte de culcare, reguli numai bine amintite pentru fetele mele ca sa se obisnuiasca cu ideea ca nu este o tortura la care le supun eu, ci doar niste obiceiuri sanatoase pe care le deprind si alti copii.
Inainte de a-si incepe istorioarele, ni sunt prezentati pe rand nepotii celor doua bunicute, succint, scotand in evidenta un narav al fiecaruia din ei, pe baza caruia bunicutele vor spune o istorioara cu alte animalute ce "sufera" de acelasi narav si care printr-o intamplare oarecare ajung sa inteleaga faptul ca totusi e bine sa fii ceva mai bun, mai putin indaratnic, mai putin curios cand vine vorba de lucrurile altuia, sau mai indraznet cand e cazul. In afara aspectului ei minunat, in afara ilustratiilor ei fermecatoare sau a povetelor amintite mai sus, cartea asta chiar mai cuprinde si alte aspecte in fata carora eu imi scot palaria. De pilda, unul din ele este vocabularul. Sa ma explic...De cateva luni de zile, am inceput pentru fete un exercitiu de imbogatire a vocabularului, sau, sa ii zicem, un experiment prin care ma straduiesc sa introduc in vocabularul nostru, cuvinte pe cale de disparitie. Totul a pornit de la un sfat transmis de revista Familia ortodoxa prin care se incuraja aceasta lucrare de folosire a cuvintelor care incep usor-usor sa dispara din vocabularul oamenilor pana cand ar putea sa "moara' definitiv si doar in dictionare sa le mai regasim. Asa ca mi-am propus sa iau doua cuvinte pe saptamana si sa ma straduiesc sa le folosesc pe parcursul acesteia in discutiile mele cu fetele. De pilda, pentru saptamana aceasta avem stabilite "luare-aminte" si "naucit", cuvinte pe care nu mi-e greu sa le gasesc, caci nu fac altceva decat sa le notez pe cele la care sunt oprita pe parcursul lecturilor noastre de dinainte de culcare prin nevinovata intrebare "mami, dar ce inseamna asta?". Si am realizat ca raspunsul meu nu satisface intotdeauna curiozitatea, din varii motive: fie nu am reusit sa surprind eu intocmai raspunsul potrivit in cuvintele folosite drept explicatie, fie oboseala a castigat teren in detrimentul curiozitatii, asa incat peste alte cateva randuri doar, ne regasim in fata aceleiasi curiozitati in legatura cu acelasi cuvant explicat cu doar cateva minute inainte. In tot cazul, folosirea in context e dovedita a fi mai de folos nu numai in ceea ce priveste sensul unui cuvant, cat orice lucru cu care vrei sa ii deprinzi pe copii.
Revenind la Bunico, spune-ne o poveste!, povestioarele abunda in astfel de cuvinte frumoase si pentru ca am fost cu luare-aminte:), mi le-am notat sa le putem folosi in perioada urmatoare:)...dar farmecul acestei carti merge mai departe...pe langa tratarea naravului printr-o scurta istorioara despre un animal ce "sufera" de aceeasi urata insusire, cartea este si o mica enciclopedie despre curiozitati din lumea animalelor. Sa ma explic...sunt lucruri cu care eu m-am straduit sa le starnesc fetelor curiozitatea despre un animal sau altul, dar nu par sa isi fi insusit intru totul informatiile mele. De pilda, le-am spus de nenumarate ori, ca pe o curiozitate, despre ornitorinc ca fiind un animal ciudat, care in ciuda faptului ca este mamifer, face oua, asemeni unei pasari, dar nu au retinut-o. Acum a fost suficienta istorioara despre cangur si prietenul sau, ornitorincul, in care informatia nu este prezentata ca intr-o enciclopedie, ci pur si simplu frumos inglobata in text, asa incat pentru ele a fost exact de ce a fost nevoie ca sa o retina. Acesta a fost doar un exemplu, dar astfel de curiozitati din lumea animalelor se ragasesc in fiecare din cele 24 de povestioare, ce-i drept, mai putin in a doua parte unde sunt prezentate animalele domestice.
* a nu se intelege ca am obiceiul de a-mi obliga fetele sa isi termine cu orice pret mancarea din farfurie, ba chiar sunt impotriva acestei practici, ci doar le incurajez sa isi puna/sau sa le pun in farfurie mai putin, atat cat cred ca vor manca si mai bine sa ceara in cazul in care nu le-a fost suficient, decat sa facem risipa.
Comments
Post a Comment